SOCIETATEA UMANĂ

Autor: ing. Constantin TEODORESCU

Articolul "Societatea umană" prezintă legile, scopul şi principalele etape ale evoluţiei societăţii umane şi, pe această bază, prezice sfârşitul epocii civilizaţiei şi trecerea spre o nouă epocă istorică a egalităţii, frăţietăţii şi întrajutorării dintre oameni şi naţiuni.

Societatea umană

Societatea umană ... Frumoasă alăturare de cuvinte. Cuvântul societate desemnează o mulţime de indivizi cu cel puţin o caracteristică comună privind preocuparea, pregătirea sau altceva. Aşa, de exemplu, există societatea scriitorilor, societatea pictorilor sau societatea inginerilor. Prin alăturarea cuvântului „umană”, expresia „societatea umană” capătă însă un aspect măreţ, se ridică deasupra oricărei alte societăţi, deoarece se referă la toată omenirea de pe frumoasa noastră planetă. Ba chiar mai mult, fiindcă uman înseamnă omenos, blând, înţelegător, pare o idealizare a noţiunii de societate. Şi într-un fel chiar aşa este, dacă avem în vedere evoluţia omului faţă de restul vieţuitoarelor.

Dar dacă de la ideal coborâm la realul cotidian, vedem cât de jalnică este societatea umană: nenorociri, suferinţă, moarte, în permanenţă şi peste tot. Unele din cauze obiective, ca urmare a fenomenelor naturale produse de structura şi caracteristicile planetei pe care locuim. Altele însă, şi cele mai multe, ni le facem noi oamenii, unii altora.

Şi uite aşa, din an în an, din zi în zi şi dintr-o nenorocire în alta, societatea umană a ajuns astăzi, de nelocuit. Practic viaţa a devenit sufocantă şi nesigură. Oriunde ai fi pe planeta noastră albastră, mănânci alimente chimizate, respiri aer viciat, iei medicamente îndoielnice şi nesigure, eşti permanent biciuit de radiaţii electromagnetice şi chiar radioactive, munceşti până la epuizare şi permanent ameninţat cu şomajul, eşti izbit de un şofer besmetic, eşti împuşcat de un terorist sau dezechilibrat, eşti trimis la ceruri de un tânăr încins cu explozibil sau îţi cade în cap o bombă. De ce? Cum? Simplu, printr-o evoluţie de mii de ani, în spirit de vrajbă, ură şi duşmănie. Prin evoluţia societăţii umane de-a lungul „epocii civilizaţiei”. Da, aşa este numită epoca în care trăim: epoca civilizaţiei. Începută cu apariţia sclaviei, cu robirea omului de către om, a ajuns astăzi la „deplina libertate” a omului. Eşti pe deplin liber, dar dacă nu accepţi condiţiile ce ţi se impun, nu ai din ce trăi. Şi ca să trăieşti, laşi luxul libertăţii şi te supui singur şi de „bună voie”.

Societatea umană a ajuns astăzi nu în situaţia unui organism bolnav, ci în situaţia unui organism în agonia morţii. Iar cele mai „luminate minţi” ale planetei, împovărate de înalte titluri academice şi de prestigioase premii, se întrec în analize care atestă capacităţile şi vitalitatea societăţii capitaliste contemporane şi-i prevăd imuabilitatea şi veşnicia, ca o culme a organizării sociale. E ca şi cum ai face pregătiri de nuntă unui muribund. Pare şi tragic şi comic.

Da, într-adevăr, pare tragic şi comic, dar nu putem ridiculiza în bloc pe toţi asemenea analişti. Unii dintre ei sânt de rea credinţă şi doresc perpetuarea capitalismului, dar majoritatea sânt de bună credinţă şi, cautând o ieşire din situaţia actuală, trag concluzii pe baza faptelor şi datelor analizate. Din păcate însă dispun de foarte multe date şi fapte referitoare numai la formele de societate umană bazată pe exploatarea omului de către om şi, din această cauză, nu au o vedere de ansamblu a întregii evoluţii a societăţii umane, dintru începuturile ei şi până astăzi. Chiar analiza lui Karl Marx suferă de o asemenea vedere limitată, axată pe lupta de clasă, fapt ce l-a privat de posibilitatea fundamentării noii societăţi pe care o prevedea.

Astfel, în Manifestul Partidului Comunist, capitolul I BURGHEZI ŞI PROLETARI începe abrupt, cu propoziţia „Istoria oricărei societăţi de până azi este istoria luptei dintre clase”. Şi continuă: „Om liber şi sclav, patrician şi plebeu, nobil şi iobag, meşter şi calfă, pe scurt asupritori şi asupriţi, se aflau într-un permanent antagonism, duceau o luptă neîntreruptă, când ascunsă, când făţişă, o luptă care de fiecare dată se sfârşea sau printr-o prefacere revoluţionară a întregii societăţi, sau prin pieirea în comun a claselor în luptă”.

Clasele sociale şi lupta de clasă însă n-au apărut de la formarea societăţii umane, ci după o lungă evoluţie de multe şi multe sute de mii de ani. Şi fără o vedere de ansamblu a întregii evoluţii a societăţii umane, nu putem nici măcar întrezări o ieşire din situaţia în care a ajuns în prezent.

Aşa cum analiza unui proces nu poate fi făcută pe baza unui mic fragment din evoluţia sa, nici analiza societăţii umane, a cărei istorie se întinde pe multe sute de mii de ani, nu poate fi făcută numai pe baza analizei evoluţiei de câteva mii de ani de-a lungul epocii civilizaţiei.

În matematică, pentru trasarea unei funcţii, se foloseşte metoda determinării punctelor caracteristice ale funcţiei şi a alurii evoluţiei funcţiei între punctele caracteristice vecine. O asemenea analiză poate fi aplicată şi societăţii umane, dar pentru asta trebuie să cunoaştem evenimentele caracteristice ale societăţii umane şi alura evoluţiei între două evenimente vecine. Totodată, mai trebuie să cunoaştem tendinţa, scopul pentru care se înfăptuieşte întreaga evoluţie a societăţii umane.  

Tocmai o astfel de analiză a societăţii umane încercăm să facem, dar pe baza noii concepţii despre Univers, lumea înconjurătoare, viaţă, om şi societatea umană, elaborată în studiul „Structură şi evoluţie” al autorului [1]. Atât cei care vor parcurge studiul „Structură şi evoluţie” cât şi cei care vor parcurge prezenta postare, vor înţelege că Universul, lumea înconjurătoare, viaţa, societatea umană şi omul sânt simple dacă este înţeleasă esenţa lor, legile şi principiile fundamentale. Multe le-am complicat noi oamenii, în încercarea noastră de a le înţelege.  

Noua concepţie constă în considerarea că întregul Univers este alcătuit din două mărimi fundamentale: masa şi energia. Prin combinarea masei cu energie rezultă aşanumitul corp material. Masa, fiind formată din particule indestructibile, are tendinţa de concentrare, de îngrămădire. Energia în schimb, fiind formată din stropi de energie, are tendinţa de împrăştiere uniformă în spaţiu, astfel că nu există vid de energie, cu excepţia găurilor centrale din structurile de energie. Ambele tendinţe, de concentrare sau de împrăştiere, se realizeză prin mişcare. Elementele fundamentale ale Universului sânt electronul şi fotonul, ambele purtătoare ale unor puternice mişcări giroscopice, fapt ce le asigură stabilitatea.

Legile fundamentale, pe baza cărora sânt realizate şi se manifestă tot ce există în tot Universul şi au exprimări matematice precise, sânt:

1)      Legea fundamentală a mişcării.

2)      Înţelegerea forţei mişcării ca gradientul energiei în mişcare.

3)      Legea gravitaţiei sau legea atracţiei dintre mase.

Cum legea atracţiei dintre energii nu poate fi exprimată matematic, deoarece nu poate fi comensurată energia Universului, în locul ei stau legile derivate, care exprimă efectele ei şi au exprimări matematice precise:

4)      Legea forţei centrifuge.

5)      Legea forţei de atracţie a energiei structurii de energie.

La cele cinci legi se adaugă:

6)      Mişcarea giroscopică.

7)      Principiul corelaţiei energetice în mişcarea giroscopică.

Pe cele cinci legi, pe mişcarea giroscopică şi pe principiului corelaţiei energetice se bazează întreaga construcţie a Universului. (A se vedea şi postările "Legile fundamentale ale Universului", "Legea gravitaţiei ca gradient al energiei în atracţia maselor", "Legea forţei centrifuge", "Mişcarea de rotaţie", "Legea fundamentalp a mişcării" şi "Mişcarea - izvor şi definiţie" din prezentul blog).

Şi nu numai atât. Pe baza aceloraşi cinci legi şi a mişcării giroscopice, între straturile de apă lichidă străbătută de raze de lumină, se formează structuri de energie care reprezintă germenii vieţii. Alimentarea continuă cu fotonii razelor de lumină permite creşterea germenilor peste molecule de apă şi, prin captarea atomilor de carbon, transformarea lor în elemente de viaţă. Datorită proprietăţilor atomilor de carbon de a face legături, elementele de viaţă formează şiruri. (A se vedea postarea "molecula de apă şi apa vie" din prezentul blog). Prin creştere şi prin înglobarea şi a altor atomi şi molecule existente în apă, şirurile de elemente de viaţă se dezvoltă haotic până la formarea de celule. Prin ajungerea la celule, evoluţia haotică a vieţii îşi atinge limita de dezvoltare peste care nu mai poate evolua.

La stadiul de formare de celule, ca urmare a evoluţiei haotice a vieţii, a mai intervenit ceva:

8)      Dumnezeu, entitate supranaturală şi situată în afara lumii materiale, ca diriguitor al evoluţiei vieţii, printr-un program informatic pe bază fotonică care a fost implementat în aura organismelor celulare, simultan şi la nivelul planetei.

9)      Evoluţia programată a vieţii.

Dumnezeu şi evoluţia programată a vieţii nu se substituie legilor general universale ci le folosesc în scopul atingerii scopului evoluţiei programate:

10)  Crearea conştiinţei umane (sufletului), ca produs social.

11)  Folosirea conştiinţei umane (sufletului) la alcătuirea Raţiunii universale veşnice.

De ce doar la stadiul celulei atins de evoluţia haotică a vieţii? Pentru că celula, pe lângă o membrană ce o înconjoară şi o cuprinde, are şi o structură de energie ce o înconjoară, aşa-numita aură. Şi tocmai în această aură, Dumnezeu a implementat un program informatic, alcătuit numai energetic, pe bază fotonică, pe care eu l-am numit codul vieţii, destinat să conducă evoluţia vieţii celulare pe planeta noastră, în vederea atingerii scopului propus: formarea conştiinţei umane (sufletului), ca produs social. (A se vedea şi postarea "Conştiinţa umană şi Raţiunea universală" de pe acest blog).

Conform instrucţiunilor codului vieţii, implementat în aura organismelor vii pluricelulare, acesta este implementat şi în aurele celulelor reproducătoare, adică şi în ovulul femeiesc şi în spermatozoidul bărbătesc. La fecundare, prin contopirea celor două celule, se contopesc şi aurele lor şi unul dintre cele două programe codul vieţii preia conducerea, stabilind şi sexul embrionului nou format. Sub instrucţiunile codului vieţii se formează celulele embrionului şi, în fiecare celulă, se implementează codul genetic, cu structură materială, format din codoni şi aminoacizi, care va conduce dezvoltarea materială a celulei şi evoluţia acesteia. Legătura dintre codul vieţii, situat în aura embrionului, şi codurile genetice, formate în toate celulele embrionului, care sânt subprograme materiale ale codului vieţii, se face printr-un organ de interfaţă care este creierul.

Sub instrucţiunile codului vieţii, care foloseşte creierul ca interfaţă, încă din timpul gestaţiei, fătul îşi formează anumite subprograme vitale ca: ritmul cardiac, auzul, suptul, mişcarea membrelor.

După naştere, mulţimea subprogramelor se măreşte: respiraţia, mâncatul, mersul, vorbitul, văzul, mirosul, pipăitul, comportamente, atitudini, raţionamente,  analize, demonstraţii şi multe altele, formate de-a lungul vieţii organismului. Viaţa organismului este condusă de codul vieţii, prin codurile genetice existente în fiecare celulă care, în funcţie de monitorizarea atât a organismului cât şi a mediului înconjurător, făcută cu ajutorul creierului, execută deciziile codului vieţii prin activarea sau dezactivarea unor gene, modificând corespunzător metabolismul celulelor.

Sub instrucţiunile aceluiaşi cod al vieţii, în aura organismului viu, începe a se forma, încă din stadiile timpurii ale evoluţiei, o conştiinţă rudimentară care evoluează odată cu evoluţia speciilor. La început, conştiinţa se reduce la recunoaşterea de sine, a descendenţilor, a sexului opus, a teritoriului, iar odată cu evoluţia devine din ce în ce mai complexă. Odată ce evoluţia a ajuns la om şi omul a făcut saltul de la omul animal la omul social, a devenit posibilă realizarea scopului codului vieţii, acela de a forma conştiinţe umane care, după moartea omului, să servească ca elemente ale Raţiunii universale veşnice. Ca formă superioară de conştiinţă a viului, conştiinţei umane îi corespunde şi cel mai mare grad de socializare.

Într-adevăr, omul s-a rupt de viaţa animală şi a devenit om, numai atunci când a adoptat viaţa în comun, în grupuri sociale. Pe măsura dezvoltării socializării în grupurile sociale şi a grupurilor sociale în forme mai complexe de organizare, omul a devenit tot mai om, iar conştiinţa sa tot mai bogată şi complexă.

Premisele societăţii umane sânt prevăzute în codul vieţii:

12)  Diviziunea pe sexe.

13)  Incompatibilitatea reproducerii între indivizi rude de sânge, pentru evitarea degradării biologice.

Odată formată, societatea umană şi-a creat şi ea, ca formă specifică de organizare şi de convieţuire umană, legi specifice ale propriei evoluţii. Dintre acestea, cele mai importante sânt următoarele:

14)  Legea progresului continuu a cunoaşterii şi implicit a forţelor de producţie.

15)  Legea concordanţei relaţiilor sociale cu forţele de producţie.

16)  Ciclicitatea formelor relaţiilor sociale.

Iată cum, aceste 16 legi şi principii ce sânt demonstrate şi analizate în studiul „Structură şi evoluţie”, permit, la rândul lor, explicarea şi analizarea atât a tuturor celor existente pe planeta pe care ne este dat să trăim, în sistemul planetar, în Galaxie şi chiar dincolo de ea în hăurile cosmice, cât şi în lumea vie cu evoluţie haotică sau cu evoluţie programată de Dumnezeu şi chiar în societatea umană. Potrivit acestei noi concepţii, omul şi societatea umană folosesc în evoluţia lor legile şi principiile fundamentale, de la 1) la 7), pentru asigurarea existenţei, supravieţuirii, înmulţirii şi adaptării la mediul înconjurător, dar evoluţia lor se realizează sub acţiunea legilor specifice de la 8) la 16), rezultate din caracterul dirijat (programat) al lor.

Prin urmare, societatea umană este produsul legilor specifice, de la 8) la 16), iar  premisele apariţiei şi dezvoltării ei sânt restricţiile codului vieţii, implementat de Dumnezeu în lumea vie, privitoare la diviziunea pe sexe şi la înmulţirea doar prin indivizi care nu sânt rude de sânge. Fără aceste restricţii, nu era posibilă apariţia societăţii umane şi, evident, dezvoltarea ei ulterioară.

Diviziunea pe sexe, prin evoluţia formelor şi regulilor de înmulţire, a fost şi este printre factorii determinanţi ai evoluţiei societăţii umane, de la epoca sălbăticiei până la civilizaţia de astăzi şi va fi pentru totdeauna.

Dar, evident, pentru a exista forme şi reguli de înmulţire, trebuie să existe indivizi de ambele sexe, deci şi supravieţuirea sexelor este unul dintre factorii care determină evoluţia societăţii umane. Iar supravieţuirea, la rândul ei, a evoluat şi a impus şi ea condiţii atât asupra evoluţiei societăţii umane cât şi asupra conştiinţei umane.

Cum conştiinţa umană (sufletul) se formează sub instrucţiunile codului vieţii, rezultă că, încă de la începuturile evoluţiei programate a vieţii, de la implementarea codului vieţii, corespunzător instrucţiunilor privitoare la formarea conştiinţei, s-a format la vieţuitoare şi o anumită conştiinţă corespunzătoare treptei de evoluţie. Prin urmare, conştiinţa este un produs al evoluţiei programate a vieţii, care a evoluat odată cu viaţa, de la formele cele mai rudimentare, la forme din ce în ce mai complexe, până la conştiinţa umană.

Ajunşi aci cu raţionamentul, e momentul şi locul să facem distincţie între omul animal şi omul social. Omul animal, apărut ca o consecinţă a evoluţiei programate a vieţii, a rămas la stadiul de animal atâta vreme cât viaţa sa s-a desfăşurat ca individ singular sau ca grup de câţiva indivizi. Saltul de la omul animal la omul de astăzi s-a făcut prin trecerea de la omul animal la omul social, adică prin trecerea la traiul în grupuri sociale. Evoluţia de la omul animal la omul social a parcurs mai multe etape.

Prima etapă considerăm că a fost aceea a trecerii la mersul biped. Cu mersul biped, omul s-a desprins de lumea animală şi a început odiseea transformării sale în om social. Prin adoptarea mersului biped, omul a căpătat posibilitatea de a purta cu sine şi de a folosi diferite obiecte. Prin învăţare, omul şi-a format un băţ, dintr-o creangă ruptă, pe care l-a transformat, treptat, în ciomag, măciucă şi apoi suliţă, declanşând astfel procesul de producere a uneltelor necesare traiului, proces care continuă şi astăzi.

A doua etapă în evoluţia omului animal spre omul social a fost trecerea la folosirea pietrei cioplite. Prin folosirea pietrei cioplite, a crescut eficienţa uneltelor, în paralel cu creşterea bagajului de cunoştinţe, pe de o parte, dar a apărut şi posibilitatea cunoaşterii focului, pe de altă parte. Prin scânteile produse inevitabil la cioplirea pietrei, omul a simţit arsura pe propria piele, dar a învăţat şi cum să aprindă iarba sau muşchiul uscat, reuşind să stăpânească focul.

A treia şi ultima etapă a devenirii omului social a fost descoperirea şi folosirea focului, care reprezintă saltul de la folosirea brută a energiei, prin lovire, la folosirea inteligentă pentru pregătirea hranei, încălzirea adăpostului şi protejarea de animalele de pradă.

Toate acestea au făcut necesară trecerea la viaţa în grupuri sociale stabile. Aşa au apărut grupurile sociale, embrionul societăţii umane, iar evoluţia omului a căpătat o nouă direcţionare. Prin trecerea la traiul în grupuri sociale, s-a trecut la o convieţuire comună, ceea ce a impus instituirea unor forme de relaţii între indivizi şi a apărut necesitatea comunicării între indivizi. A apărut graiul articulat, au apărut regulile şi relaţiile între indivizi şi s-au înmulţit mijloace de trai. Într-un cuvânt, a apărut societatea umană şi, odată cu ea, a fost creat omul social. Şi, la omul social, s-a format cea mai complexă formă a conştiinţei umane (a sufletului), corespunzătoare scopului codului vieţii.

Convieţuirea oamenilor în cadrul societăţii era pe deplin paşnică, bazată pe egalitatea şi frăţietatea tuturor membrilor şi pe întrajutorarea reciprocă. Şi aşa, fără clase sociale şi fără lupta de clasă, societatea umană a parcurs primele două epoci istorice: epoca sălbăticiei şi epoca barbariei.

În ultima etapă a epocii barbariei, în plin apogeu al societăţii gentilice, epocă a egalităţii şi întrajutorării atât în interiorul ginţii cât şi între ginţi, când s-a ajuns ca productivitatea unui om să depăşească propriul consum, în faţa societăţii umane s-au deschis două posibilităţi:

a)      să continue evoluţia socială în acelaşi spirit de egalitate şi de întrajutorare între indivizi în cadrul ginţii şi între ginţi sau

b)     să renunţe la spiritul de egalitate şi de întrajutorare şi să treacă la înrobirea unora de către alţii.

Şi societatea a ales a doua variantă, care a condus la prezenta evoluţie.

N-a fost mărul oferit de vicleanul şarpe Evei, ci pur şi simplu a fost calicia unora de a trăi pe spinarea altora. Atâta tot, calicia. Şi iată la ce rezultate a dus: la o lume de nelocuit şi la posibilitatea reală a distrugerii atomice a omenirii.

Soţia mea avea o vorbă: „lucrurile mari provin din lucruri mici – o uşoară răceală netratată, o mică infecţie neluată în seamă, un gest tratat cu indiferenţă, duc fie la o boală gravă, fie la crimă”. De aceea, în viaţă, toate lucrurile, mari sau mici, de mică importanţă sau deosebit de importante, trebuie tratate cu seriozitate şi, mai ales, cu responsabilitate. Dar de-a lungul întregii epoci a civilizaţiei, majorităţii conducătorilor diverselor popoare nu numai că tocmai seriozitatea şi responsabilitatea le-au lipsit, ci dimpotrivă au manifestat cinism, ură, răutate şi dispreţ total faţă de om.

Despre ce seriozitate şi responsabilitate poate fi vorba la preşedintele american George W. Bush şi la primul ministru englez Tony Blair care, minţind ca nişte şarlatani, au invadat şi distrus Irakul ca stat, în martie 2003, pentru a-i suge petrolul? Sau la preşedintele american Barak Obama (laureat al premiului nobel pentru Pace!?) care, după ce a destabilizat nordul Africii şi a distrus Libia ca stat, a înfiinţat şi înarmat gruparea teroristă „Statul Islamic” pe care o conduce prin luptători din trupele speciale? De la asemenea oameni ne putem aştepta la orice nenorocire posibilă, inclusiv la un război nuclear pustiitor, pentru că, în cinismul şi în ura lor, nu au nici o limită, crezându-se chiar stăpânii lumii şi, ca stăpâni, cred că pot face orice le trece prin cap. Crezându-se mari conducători şi făuritori de istorie, aceşti „mari” nu sânt, de fapt, decât jalnice şi meschine târâturi ale neamului omenesc, menite să încheie, şi pentru totdeauna, această blestemată „epocă a civilizaţiei”.

De-a lungul întregii istorii a epocii civilizaţiei, care a parcurs pe rând sclavagismul, iobăgia şi capitalismul, diverşii stăpâni s-au luptat între ei pentru cuceriri şi extinderea puterii, în vederea creşterii propriei puteri şi avuţii. Şi tot aşa, luptându-se unul cu altul, s-a ajuns, nu cu multă vreme în urmă, ca unul să stăpânească lumea. Cu un dram de minte şi de înţelepciune, ar fi căutat să liniştească apele tulburi şi ar fi obţinut o convieţuire mondială relativ paşnică. Dar ţi-ai găsit-o, de unde minte la nişte ţicniţi? Cum în acelaşi climat de ură şi de duşmănie se desfăşoară şi lupta pentru succesiunea la putere în oricare ţară, indiferent că e împărăţie, regat sau republică, tot un ţicnit învinge. (Cuvântul „ţicnit” se referă nu strict la persoana din vârful puterii, ci la întregul sistem de putere care o împinge şi o susţine. Exemple sânt toate campaniile de alegeri de pe planetă).   

Şi, ţicnită şi ameţită de euforia că a ajuns stăpâna lumii, conducerea americană, că despre „excepţionala” Americă a jalnicului Obama e vorba, s-a dezlănţuit: jafuri, răzbunări, înarmări, revoluţii, lovituri de stat şi războaie în toate cele patru zări. Ca urmare, întreaga lume a devenit incertă şi instabilă, insuportabilă şi greu de locuit. America s-a scufundat, odată cu lumea pe care a dominat-o, într-un marasm din care nu există decât o singură ieşire: o nouă renaştere, prin încheierea buclei de evoluţie pe baza exploatării şi trecerii, conform legii ciclicităţii formelor relaţiilor sociale, la relaţii de tip gentilic, dar de nivel superior.

Renunţarea definitivă la blestemata epocă a civilizaţiei şi trecerea la o nouă epocă istorică, în care să se reinstaureze principiile şi relaţiile gentilice, evident corespunzătoare nivelului tehnologic actual şi de perspectivă, este singura soluţie. Şi această soluţie, această trecere va fi înfăptuită indiferent de dorinţele şi acţiunile unora sau altora dintre structurile politice existente azi în lume, pentru că acesta este sensul evoluţiei omenirii: după închiderea buclei de relaţii sociale bazate pe exploatare, varianta b), se va reîntoarce la relaţiile sociale bazate pe frăţie, egalitate şi întrajutorare, varianta a).

Problema stringentă a acestor ani, pentru că e vorba de ani, nici măcar de decenii, este a modului de trecere: pe cale paşnică, evolutivă, sau printr-un război atomic. Aceasta este problema momentului: trecerea pe cale paşnică sau prin războiul atomic. Alegerea aparţine administraţiei americane şi oligarhiei bancare mondiale.

Aceasta este lecţia amară şi dureroasă pe care evoluţia socială i-o serveşte întregii societăţi umane. Şi i-o va servi, până o va înţelege. 

Pot fi consultate şi postările „Epoca civilizaţiei”, "Zorii unei noi epoci istorice" şi "Războiul religiilor" de pe prezentul blog.

Bibliografia:

1  CONSTANTIN TEODORESCU: Structură şi evoluţie. Editura MATRIX ROM.

Bucureşti 2016. Ediţia a 5 – a revizuită şi adăugită.

Se află la Biblioteca Naţională, 8 exemplare, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, 2 exemplare, şi la Biblioteca Centrală a Universităţii Politehnica Bucureşti, 2 exemplare.