Din nou despre undele scalare

Autor: Ing. Constantin Teodorescu

Articolul "Din nou despre undele scalare" explică şi demonstrează că atât mişcarea de rotaţie a masei şi a energiei cât şi mişcarea liniară a masei, care de fapt e cvasiliniară, produc unde scalare şi prezintă şi posibilităţile de recepţie a acestora, pe baza teoriei originale elaborată în studiul "Structură şi evoluţie" al autorului. (Completare la postarea "Undele scalare" pe blogul "Structura si evolutie".)

În [1], în paragraful 12.6 „Undele scalare”, s-a demonstrat producerea undelor scalare prin mişcările giroscopice cu şi fără precesie ale corpului material. La scrierea paragrafului 12.6, nu fusese elaborat capitolul 9 „Mişcarea. Legi, principii şi caracteristici”, în care se demonstrează că orice fel de mişcare se produce prin curgere de energie, la locul mişcării, dar care se răsfrânge în întregul câmp universal de energie. (A se vedea postările: „Mişcarea – izvor şi definiţie”, „Mişcarea de rotaţie”, „Legea fundamentală a mişcării”, „Legile, principiile şi caracteristicile mişcării”, „Forţa – definiţie şi caracteristici”, „Legile fundamentale ale Universului” şi „Legea gravitaţiei – consecinţă a legii fundamentale a mişcării”, toate pe blogul „Structura si evolutie”.)

Prin urmare, chiar şi numai acest aspect ar necesita unele completări la paragraful 12.6.

Dar, recitind paragraful 12.6, mi-am dat seama că ar trebui precizat şi cel puţin un mod concret prin care să poată fi percepute (recepţionate) undele scalare.

Prin urmare, necesitatea completării paragrafului 12.6 este evidentă. Mai trebuia stabilită şi modalitatea de realizare. Cea mai adecvată modalitate ar fi fost, fireşte, completarea paragrafului 12.6. Dar, o astfel de modalitate ar fi presupus o renumerotare a tuturor formulelor din paragrafele 12.7 – 12.10, atât din prezentarea formulelor cât şi din referirile din text, ceea ce mi-ar fi consumat mult timp, pe de o parte, şi ar fi dus la întârzierea apariţiei unei noi ediţii revizuite şi adăugite a studiului, care e deja pregătită, pe de altă parte.

Aşa că, am ales soluţia completării paragrafului 12.6 printr-o anexă al cărui conţinut este prezentat în continuare.

În capitolul 9, paragraful 9.5 „Forţa – definiţie şi caracteristici” din [1], s-a demonstrat că forţa reprezintă gradientul energiei în mişcarea produsă de forţa respectivă, indiferent dacă mişcarea este liniară sau de rotaţie.

Pentru mişcarea liniară a masei m, de-a lungul distanţei r şi cu acceleraţia a, s-a arătat că energia de mişcare acumulată în masa m este dată de relaţia (9.59) din [1], preluată şi aici ca: 

        (1)

În acelaşi paragraf, s-a demonstrat că gradientul relaţiei (1) este chiar expresia legii atracţiei universale (legea lui Newton).

De asemenea, s-a mai demonstrat că gradientul energiei în mişcarea liniară nu are un potenţial vectorial, deoarece are divergenţa diferită de zero, conform relaţiei (9.75) din [1]. Pe această bază, a fost formulată concluzia 9.9), potrivit căreia „Mişcarea liniară a energiei se produce ca o simplă curgere liniară, fără perturbaţii turbionare în planul perpendicular pe direcţia mişcării, divergenţa vectorului gradient al energiei mişcării liniare fiind diferită de zero”.

În cazul mişcării liniare, masa m acumulează energie prin absorbţie, în direcţia de mişcare, datorită forţei care produce mişcarea, şi pierde energie, în direcţia opusă mişcării, datorită atracţiei din partea câmpului universal de energie înconjurător.

Prin urmare, interacţiunea dintre masa m şi câmpul universal de energie înconjurător are caracter liniar, adică se produce numai în două direcţii liniare şi opuse, lipsind cu desăvârşire cu restul câmpului universal de energie.   

Cu totul altfel stau lucrurile însă în cazul mişcării de rotaţie, circulară sau curbilinie, a energiei. În aceste cazuri, apar:

-        forţa centrifugă, ca reacţie a câmpului universal de energie la mişcarea de rotaţie circulară sau curbilinie a energiei, şi

-        forţa de atracţie a energiei ce se roteşte, ca o consecinţă firească şi legică a legii universale a atracţiei dintre energii.

Pentru mişcarea de rotaţie circulară, care a fost pe larg analizată în capitolul 5 din [1], în paragraful 5.5, s-a demonstrat că potențialul vectorial al gradientului energiei giroscopice este forța centrifugă și că aceasta satisface condițiile (5.58a) şi (5.59a) din [1], care sânt reluate:

            (2)

               (3)

Prin urmare, vectorul potenţialul vectorial al gradientului energiei giroscopice are divergenţa identic egală cu zero, relaţia (3), şi rotorul său reprezintă gradientul energiei giroscopice, relaţia (2).

Atât existenţa potenţialului vectorial în mişcarea de rotaţie a energiei cât şi divergenţa nulă a acestuia, dovedesc că mişcarea de rotaţie a energiei este însoţită şi de o mişcare turbionară în planul perpendicular pe direcţia de mişcare de rotaţie, fapt demonstrat în paragrafele următoare ale capitolului 5 din[1].

În mişcarea de rotaţie a energiei însă, aşa cum s-a arătat mai sus, acţionează şi forţa de atracţie a energiei care se roteşte.

Tot în capitolul 5 din [1], paragraful 5.6, s-a demonstrat că:

1)      Câmpul forţei de atracţie este un câmp rotitor, cu rotorul diferit de zero.

2)      Rotorul forţei de atracţie este coliniar cu rotorul forţei centrifuge şi de sens opus acestuia.

3)      Asupra energiei cu mişcare de rotaţie, rotorii forţelor centrifugă şi de atracţie nu acţionează în mod separat, individual, ci acţionează împreună şi simultan, prin vectorul diferenţă a celor doi rotori care sânt vectori coliniari şi opuşi ca sens.

Aşadar, mişcarea de rotaţie a energiei este însoţită şi de o mişcare turbionară ce se produce în planul perpendicular pe direcţia mişcării de rotaţie. Această mişcare turbionară se manifestă atât asupra mişcării de rotaţie a energiei cât şi asupra câmpului de energie universal.

Asupra mişcării de rotaţie a energiei se manifestă prin tendinţa de închidere a mişcării într-o mişcare circulară, pe de o parte, şi prin formarea unei găurii centrale lipsite de energie, dispusă în lungul axei de rotaţie, pe de altă parte. 

Asupra câmpului exterior al energiei universale se manifestă prin producerea de unde scalare ce se propagă în tot câmpul.

Iată deci că, spre deosebire de curgerea liniară a energiei în cazul mişcării liniare a masei, care nu producea unde scalare în câmpul universal de energie, mişcarea de rotaţie a energiei, circulară sau curbilinie, produce unde scalare.

Cu privire la mişcarea liniară a masei însă, trebuie să observăm că aceasta este liniară numai sub aspect teoretic, pentru că, practic, cele două mase care, prin forţele de atracţie reciproce, produc mişcarea liniară, nu sânt izolate în spaţiu, ci se află în corelaţie şi cu alte mase. Sub asemenea influenţe multiple, mişcarea liniară devine, în mod inevitabil, o mişcare curbilinie.

Ca atare, orice mişcare de energie sau de masă produce perturbaţii, sub formă de unde scalare, în câmpul universal de energie.

Dovedirea existenţei undelor scalare, evident, suscită şi o posibilitate de a fi recepţionate. Întrevedem două asemenea posibilităţi: structuri de energie cu mişcare giroscopică sau fotoni. În ambele cazuri, frecvenţele lor de rotaţie trebuie să fie stabilizate şi controlate. Cum frecvenţele lor de rotaţie depind de schimbul de energie cu câmpul de energie înconjurător, vor sesiza prezenţa undelor scalare în acesta.

Prin folosirea a două structuri identice sau a doi fotoni, recepţia poate fi direcţionată.  

Bibliografia

1  CONSTANTIN TEODORESCU:  Structură şi evoluţie. Editura MATRIX ROM. Bucureşti 2018.

Ediţia a 6 – a revizuită şi adăugită. (În curs de apariţie).