Aberaţiile cosmogoniei moderne

Autor: Ing. Constantin Teodorescu

Articolul „Aberaţiile cosmogoniei moderne” demonstrează că teoriile privitoare la big-bangul iniţial şi la formarea Universului dintr-un atom, teorii fundamentale ale cosmogoniei actuale, sânt simple aberaţii care nu au nici o legătură cu realitatea, deoarece se bazează pe interpretarea greşită a unor observaţii astronomice.

Cuprins:

1   Teoria bing-bangului.

2   Proprietăţile spaţiului galactic.

3   Proprietăţile fotonului.

4   Concluzii.

1   Teoria bing-bangului

Studiind spectrele luminii ce ne vine de la galaxiile observabile, astronomii au constatat că în toate cazurile este prezentă o deplasare către roşu. Această deplasare spre roşu a fost interpretată ca rezultat al efectului Doppler – Fizeau, [1] efect Doppler(-Fizeau), conform căruia un observator percepe oscilaţiile emise de o sursă mobilă, cu o frecvenţă mai înaltă la mişcarea sursei spre observator şi cu o frecvenţă mai joasă la îndepărtarea sursei de observator. Conform efectului Doppler-Fizeau, deplasarea spre roşu a tuturor spectrelor luminii diverselor galaxii arată că toate galaxiile se îndepărtează, prin urmare Universul se află într-o mişcare de expansiune, de dilatare. Aşa a apărut şi s-a consolidat teoria bing-bangului. Conform teoriei bing-bangului, Universul îşi are originea într-o explozie primară, într-un punct singular, şi de-atunci se află într-o continuă expansiune, tot ce se află în Univers rezultând dintr-un atom primar.

Pentru a arăta că teoria este falsă, este necesar a se dovedi că deplasarea spre roşu a spectrelor luminii de la galaxii are altă cauză decât efectul Doppler-Fizeau. În acest scop, se vor analiza, pe rând, proprietăţile câmpului de energie al galaxiei noastre, al cărui spaţiu este străbătut de fotoni, în drumul lor spre spectrometrele astronomilor, şi proprietăţile fotonului, component al luminii stelare.

2   Proprietăţile spaţiului galactic

În [2], subcapitolul 2.2 „Mişcarea giroscopică cu precesie”, paragraful 2.2.3, s-a demonstrat că la orice iniţiere a unei mişcări de rotaţie a energiei, indiferent de cauza care produce rotaţia, apare o forţă centrifugă proporţională cu dublul energiei care se roteşte şi invers proporţională cu raza rotaţiei. Fiind invers proporţională cu raza de rotaţie, în centrul rotaţiei, unde raza ia valoarea zero, mărimea forţei centrifuge tinde către infinit şi aruncă energia în afara zonei centrale, astfel că, în zona centrală, se produce o gaură lipsită de energie. Existenţa găurii centrale lipsite de energie face ca funcţia energiei care se roteşte să fie o funcţie cu constantă ciclică diferită de zero, adică să fie o funcţie cumulativă. 

În [2], capitolul 5 „Structura de energie cu mişcare giroscopică”, pe baza celor demonstrate în subcapitolul 2.2 paragraful 2.2.3, s-a demonstrat că, la iniţierea unei mişcări de rotaţíe a energiei, aceasta se structurează într-o structură de energie cu mişcare giroscopică unitară, în care acţionează două forţe: forţa centrifugă, care acţionează radial şi perpendicular pe axa de rotaţie, spre exterior, şi forţa de atracţie a energiei structurii, care acţionează de-a lungul vectorului de poziţie, spre centrul structurii. În cadrul structurii de energie pot fi antrenate şi corpuri de masă, care se înscriu în mişcarea sa giroscopică. În zona centrală a structurii, de-a lungul axei de rotaţie, se află o gaură lipsită de energie şi de masă, în formă de clepsidră.

Structura de energie are caracter cumulativ, determinat de existenţa găurii centrale lipsite de energie, care impune o constantă ciclică pentru oricare rotaţie a energiei structurii. Aceasta înseamnă că orice rotaţie se execută prin efectuarea unui lucru mecanic, adică prin consum de energie. Consumul de energie se produce din propria energie a structurii aflată în mişcarea de rotaţie, de aceea, pentru a continua mişcarea de rotaţie, structura absoarbe energie din câmpul de energie exterior.

Forţa de atracţie a energiei giroscopice în structura de energie este tot o funcţie cumulativă şi, împreună cu forţa centrifugă, asigură stabilitatea, forma şi evoluţia structurii de energie. Componenta ei orizontală este egală şi de sens contrar cu forţa centrifugă şi asigură stabilitatea mişcării circulare a energiei giroscopice a structurii de energie. Componenta verticală a forţei de atracţie creşte odată cu depărtarea de planul ecuatorial al structurii de energie şi, în zonele polare, în pâlniile găurii de energie în formă de clepsidră, tinde spre infinit. Astfel, pâlniile găurii centrale în formă de clepsidră sânt puternice aspiratoare de energie din câmpul de energie exterior structurii şi de abundenţa alimentării cu energie depinde evoluţia acesteia.

În cadrul galaxiilor, acest aspect a fost dovedit prin observaţiile astronomice din ultima vreme, care au arătat jeturi de plasmă de-a lungul axei de rotaţie, în ambele sensuri. În mod eronat, jeturile au fost interpretate ca fluxuri de energie expulzată din galaxie. În realitate, sânt fluxuri de energie atrase de forţa de atracţie a energiei galaxiei care, aşa cum s-a arătat mai sus, tinde către infinit în zonele pâlniilor polare ale găurii centrale în formă de clepsidră. Fenomenul se produce în toate structurile de energie (chiar şi în cele terestre de forma tornadelor şi cicloanelor tropicale) dar, în cazul galaxiilor, datorită colosalei forţe de atracţie a energiei acestora, jeturile atrase de pâlniile găurii centrale în formă de clepsidră sânt formate din plasmă fierbinte. Energia absorbită prin aceste jeturi este asvârlită în structura de energie, în afara găurii centrale în formă de clepsidră, determinând evoluţia acesteia, prin alimentarea continuă cu energie.

Prin urmare, spaţiul galactic, în afara găurii centrale în formă de clepsidră, este plin de energie aflată în mişcare giroscopică. În cadrul acestei energii în rotaţie giroscopică, se află şi puzderia de aştri, stele şi planete, care, pe lângă concentraţia de masă, concentrează şi energia corespunzătoare poziţiei ocupate în cadrul galaxiei şi se încadrează în mod sincron în mişcarea de rotaţie giroscopică a acesteia.

3   Proprietăţile fotonului

Fotonul este structura elementară de energie, cumulativă şi cu o puternică mişcare giroscopică proprie.

Pe baza teoriei elaborată şi demonstrată în capitolul 5 din [2], în penultimul paragraf al capitolului, este analizat fotonul ca structura elementară (fundamentală) de energie, fiind prezent atât la scară cosmică cât şi la scară microcosmică.

Ca structură de energie, fotonul trebuie să se înscrie în principiile expuse în capitolul 5 din [2].

Pentru o structură de energie este caracteristică constanta ciclică a potenţialului vectorial, k_cpv, determinată prin relaţia (5.64) din [2] şi egală cu 2pe, unde e reprezintă elementul de energie.

Fotonul, ca structură de energie fundamentală, trebuie să aibă aceiaşi constantă ciclică a potenţialului vectorial, adică energia sa e trebuie să crească cu 2pe la fiecare rotaţie în jurul propriei axe. Aceasta înseamnă că, la o frecvenţă a rotaţiei n, energia sa giroscopică trebuie să fie 2pe_gn

e_g = 2(pi)en,      (1)      

unde e_g reprezintă energia giroscopică, iar e reprezintă porţia, stropul elementar de energie.

Egalând relaţia (1) cu relaţia e_g = hn din [1] la foton, se obţine

2(pi)en = hn,     (2)

din care rezultă

h = 2(pi)e ,        (3)

unde h este constanta lui Planck, a cărei valoare este cunoscută: h = 6,6256(5).10 ^–34 J.s, [1], constantă fizică universală, tabelul 6.

Cunoscând valoarea constantei lui Planck, se poate afla valoarea stropului (porţiei sau elementului) de energie giroscopică:

e = h/2(pi) = 1,05451.10^-34 J.s.             (4)

Iată cum fotonul, ca particulă elementară şi fundamentală de energie, se încadrează în descrierea şi în proprietăţile generale ale structurii de energie.

Aceasta înseamă că un foton îşi continuă propagarea atâta vreme cât mediul de propagare îi asigură creşterea continuă a energiei giroscopice cu valoarea constantei ciclice a potenţialului vectorial k_cpv = 2(pi)e. În caz contrar, fotonul va fi treptat atenuat de mediul de propagare care, în final, îl absoarbe.

Dar de unde vin şi cum sânt asvârliţi spre noi fotonii luminii stelare?

Lumina stelară ne vine de la stele a căror masă se află în stare de plasmă fierbinte, cu temperatura de milioane de grade. Plasma fierbinte este formată din electroni şi structuri de protoni şi neutroni în formare din electroni, aşa cum s-a demonstrat în capitolul 7 din [2], Plasma fierbinte, prin ciocniri plastice. Toate particulele din plasma fierbinte, electroni, protoni şi neutroni în formare sau formaţi, au rotaţii giroscopice proprii de ordinul a miliarde de miliarde de rotaţii pe secundă, corespunzătoare temperaturii (energiei) plasmei. Fiecare particulă în parte are propria sa structură de energie cu mişcare giroscopică unitară cu propria masă, iar structura de energie are toate caracteristicile despre care s-a vorbit mai sus. Prin ciocnirea plastică dintre particule, inevitabilă în mişcarea haotică a acestora, se cedează energie, pe de o parte, şi se formează protoni şi neutroni, mai întâi, nuclee, atomi şi molecule, mai apoi. Pentru raţionamentul pe care-l parcurgem, prezintă interes cedarea de energie.

În capitolul12 din [2], paragraful 12.5 Emisia de lumină şi viteza luminii, este explicată cedarea de energie, care este reprodusă succint.

Particula de masă schimbă energie cu mediul înconjurător, prin structura sa giroscopică unitară, astfel: prin capetele polare ale găurii centrale de energie absoarbe energie din mediul înconjurător, pe care componenta verticală a forţei de atracţie o distribuie prin toată structura către planul ecuatorial, iar prin planul ecuatorial al structurii aruncă porţii de energie egale cu constanta ciclică sau cu un multiplu al acesteia, tangent la planul ecuatorial şi cu viteza egală cu produsul vectorial al vitezei de rotaţie unghiulare cu raza de rotaţie ecuatorială. Aceasta este lumina ce ne vine de la aştrii Universului, fiecare porţie de energie egală cu constanta ciclică fiind un foton.

4   Concluzii

Fotonul, fiind o emisie de energie structurată, are şi o mişcare giroscopică proprie, de-a lungul întregului traseu de propagare.

Structura de energie a fotonului, după cum s-a arătat în paragraful precedent, este o structură de energie cumulativă, adică este o structură care consumă energie cu fiecare rotaţie proprie. Dacă pierderea de energie nu este compensată prin atragerea de energie din mediul de propagare, prin capetele găurii centrale lipsite de energie, energia fotonului se diminuează pe parcursul propagării. Diminuarea de energie înseamnă reducerea treptată a vitezei de rotaţie unghiulare, deci diminuarea frecvenţei razei de lumină.

La propagarea prin spaţiul intergalactic, a cărui densitate de energie este mult mai mică decât energia fotonului, frecvenţa razei de lumină este continuu diminuată. Dar diminuarea frecvenţei razei de lumină continuă şi la propagarea prin spaţiul din interiorul Galaxiei noastre, deoarece, cu excepţia trecerii prin apropierea stelelor fierbinţi, energia giroscopică a diverselor zone parcurse este mai mică decât propria energie şi nu permite compensarea integrală a energiei consumate.

Prin urmare, sânt evidente concluziile:

1) Deplasarea spre roşu în spectrele luminii diverselor galaxii nu este produsă de fenomenul Doppler – Fizeau, ci de pierderea de energie de-a lungul propagării prin spaţiile intergalactice şi galactice.   

2) Propagarea luminii nu este infinită, ci se sfârşeşte la consumarea propriei energii.

Prin concluzia 1), este infirmat atât big-bangul cât şi toate cele ce decurg din acesta. Universul nu e în expansiune, nu s-a născut dintr-un atom prin explozia primară, nu există universuri paralele sau multiversuri şi altele şi altele ...

Să fim liniştiţi. Universul e o mulţime fără margini de structuri bine organizate, de la atomi şi molecule la galaxii şi roiuri de galaxii, aflate în diferite stadii de evoluţie. Pe baza legilor gravitaţiei, forţei centrifuge şi forţei de atracţie a energiei din structura de energie, evoluţia diverselor structuri poate fi previzibilă.

Privitor la Pământul şi sistemul nostru planetar format de steua dublă Soarele – Dacia, putem fi liniştiţi: de-a lungul celor 4,5 miliarde de ani de existenţă, au executat doar 18 rotaţii în jurul axei Galaxiei. La scara Galaxiei, un număr atât de mic de rotaţii arată că nu ne-am depărtat prea mult de începutul formării ei şi că mai sânt de parcurs multe rotaţii.

Aşa că, să nu ne îngrijorăm de catastrofe cosmice, ci să ne îngrijoreze catastrofele sociale, de mediu şi umanitare cu care ne chinuim viaţa, producându-le cu dezinvoltură. Dar şi-aci există o linie directoare, fixată de Dumnezeu prin programul genetic, care ne va conduce, vrem nu vrem, la scopul propus: Raţiunea Universală, care va dăinui peste aştri şi galaxii, [2], capitolul 10 Dumnezeu şi raţiunea umană. 

Bibliografia

1   ION DIMA (coordonator):  Dicţionar de fizică. Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972.

2   CONSTANTIN TEODORESCU:  Structură şi evoluţie. Editura MATRIX ROM. Bucureşti 2014.

Ediţia a 3 – a revizuită şi adăugită.