Renaşterea folclorului dac

Autor: ing. Constantin Teodorescu

Articolul "Renaşterea folclorului dac" prezintă surprinzătoarea revigorare a folclorului, prin revenirea atât a portului dac cât şi a spiritualităţii dace.

Renaşterea folclorului dac

La începutul anilor 90, când aşa-zisa revoluţie din decembrie 89 îşi arăta din plin roadele distrugerii sistematice a vieţii economico-sociale a ţării, bineînţeles cu ajutorul absolut „dezinteresat şi prietenesc” al vestului „civilizat şi democratic”, au apărut manelele. Cu puterea de penetrare asemănătoare cu a virusului care declanşează o epidemie, manelele au invadat rapid sate şi oraşe, pieţe şi localuri, străzi şi mass media. Cu versuri deochiate şi melodii îndoielnice, maneaua domnea peste ţară şi peste un popor parcă hipnotizat şi buimăcit de tot şi de toate ce i se întâmplau în cântec asurzitor de manea.

... Şi nu puţini au fost prezicătorii care vedeau în manea pe cioclul prea frumosului şi prea bogatului nostru folclor.

Cu chiu cu vai trecut-au anii şi, în vara anului 2015, vânturând canalele TV, am rămas surprins: o tânără sveltă, frumoasă, într-un maiestos costum popular, acompaniată de o impecabilă orchestră şi într-un peisaj mirific, interpreta cu naturaleţe şi dezinvoltură „Ca la noi la nimenea”. Pe lângă interpretare, m-a surprins şi limpezimea şi frumuseţea versului, dar şi mesajul de voie bună şi de optimism, de dragoste de viaţă. Refrenul cântecului „ E o vorbă veche cu-adevăr în ea, care spune ca la noi la nimenea” scoate în evidenţă tocmai unicitatea spiritului dac: puterea de-a râde a speranţă, chiar când suferi şi ţi-e greu.

De-atunci, în fiecare zi petrec o vreme vizionând cântece şi jocuri pe cele trei posturi oferite de reţeaua de cablu: ETNO, FAVORIT şi INEDIT.

Surprinzătoare la început, dar apoi înţelese în logica evoluţiei, mi s-au părut câteva aspecte.

Mai întâi de toate, am fost surprins de frumuseţea şi de eleganţa costumelor populare în general, dar îndeosebi de frumuseţea şi de eleganţa cămăşii albe a fetelor şi femeilor, mai abitir decât eleganţa costumelor celor mai de top case de modă. Albă, lungă până la glezne sau sub genunchi, cu flori ce înconjoară gâtul şi poalele, cu râuri de flori ce curg pe piept şi pe braţe, îmbracă trupul fetei sau femeii într-o aură care-i conferă o frumuseţe şi o eleganţă neasemuite. Parcă-i un heruvim desprins din icoană. E cămaşa albă a femeii dace, pe care Apolodor din Damasc a fixat-o cu admiraţie pe Columna de la Roma. Şi după mii de ani, această cămaşă albă a fetelor şi femeilor noastre nu şi-a pierdut nici frumuseţea şi eleganţa şi nici semnificaţia: trupul femeii e cuprins într-o aură albă a respectului, preţuirii şi veneraţiei de mamă, soţie, fiică sau soră, iar intimitatea ei va fi împărtăşită doar cu cel drag şi iubit. Câtă frumuseţe şi câtă eleganţă, dar mai ales cât de necuprins în înţelesuri şi sensuri se dovedeşte a fi portul dacilor noştri, port care revine în actualitate cu o forţă irezistibilă, nu prin canoane şi dispoziţii, ci prin trăirea simplă dar profundă a sufletului dac, tocmai ca cea mai firească şi eficientă împotrivire la toate agresiunile şi pervertirile la care este supus de câteva decenii.

Am mai fost surprins apoi de varietatea şi de actualitatea temelor, de frumuseţea şi de puritatea versului, de mulţimea şi de varietatea interpreţilor şi nu în ultimul rând de mirificul peisajelor în care cântecele şi jocurile sânt prezentate, toate spre deplina desfătare şi alinare a sufletelor celor ce le împărtăşesc.

Deşi foarte variate, temele abordate sânt de o stringentă actualitate, privind aspecte concrete ale vieţii de zi cu zi, cu bucuriile, necazurile, dorurile şi visele ei, inclusiv viaţa printre străini, departe de cei dragi.

Versurile sânt relativ simple, dar cu măiestre îngemănări, aluzii şi jocuri de cuvinte care atestă o atentă alegere, prelucrare şi cizelare, pentru a reda cât mai clar, direct şi corect sentimentele şi trăirile sufletului omenesc.

Mulţimea şi varietatea interpreţilor este, de asemenea, surprinzătoare: băieţi şi fete, bătrâni şi bătrâne, tineri şi tinere, consacraţi sau începători, din toate zonele şi de pe toate plaiurile Daciei noastre.

Remarcabilă şi lăudabilă este şi priceperea şi preocuparea realizatorilor, nu numai de a prezenta cât mai bine cântecul, jocul şi interpreţii, dar şi de a alege cu grijă peisaje adecvate de pe plaiurile frumoasei noastre ţări.

La un loc, toate aspectele menţionate contribuie la reînchegarea spiritualităţii dace, peste vremuri, prin promovarea principiilor morale ale poporului nostru: cinstea, dreptatea, bunătatea şi înţelegerea, munca, dragostea şi fericirea, fără ură şi fără duşmănie, dar într-o sinceră şi curată credinţă în Dumnezeu.

Ca dovadă, iată refrenul unui cântec despre trădarea în dragoste:

„Iubeşte inimă şi iartă / Că dragostea-i oricum nedreaptă. / Iubeşte inimă şi taci / Şi cu trecutul să te-mpaci.” Ca urmare a trădării în dragoste, nu îndeamnă la ură sau la duşmănie, ci pur şi simplu la asumarea cu responsabilitate a faptelor trecute, cu constatarea corectă a faptului „Că dragostea-i oricum nedreaptă”, adică destul de rar se primeşte exact dragostea care se dăruieşte. Prin asumarea cu curaj a responsabilităţii proprii, decizi continuarea sau întreruperea convieţuirii într-o dragoste trădată, înveţi din drama trăită şi îţi continui viaţa fără ură, ranchiună, duşmănie sau răzbunare. Este exact sfatul pe care l-ar da şi un psiholog, într-un asemenea caz.      

Toate cele arătate mai sus fac din folclorul ce reînfloreşte astăzi cu o forţă nebănuită, opera trainică şi nepieritoare a milioane şi milioane de creatori anonimi, care contribuie, de-a lungul veacurilor şi vremurilor, la cizelarea, la şlefuirea sufletului dac şi la îmbogăţirea tezaurului cultural al neamului, în curata şi nestăvilita credinţă în Dumnezeu, ce ne însoţeşte de la facere şi ne va însoţi cât vom fi.

În încheiere, un vers de slavă pentru

Dacia mea

Dacie ţară străbună                                       

Fiinţezi de când lumea,                                  

Carpaţii îţi stau cunună,                                 

Cingătoare-i Dunărea.                                   

Pe aceleaşi plaiuri sfinte                                            

Fiinţezi de când te ştii,                        

Anii ce ţi-au nins pe frunte                             

S-au scurs peste zece mii.                               

Vrăjmăşia altor neamuri                                

Te-a lovit de multe ori                        

Dar ai izbândit prin vremuri                          

Cum răsare Soare-n zori.                               

Îţi surâde viitorul,

Ca roua dimineaţa,                

Căci îţi e îndrumătorul                                   

Dumnezeu şi credinţa.                        

                                                 

Căluşarii, brâul, hora

Pe-ai tăi fii i-au veselit,

Naiul, fluierul şi doina

Dor, durere le-au jelit.

Drept, cinstit trăind în viaţă

Sufletu-i nemuritor,

Nemurirea-i pe-a ta faţă,

Dacie, ţară de dor! 

C. TEODORESCU

Bucureşti, mai 2014

 

Legile, principiile şi caracteristicile mişcării

Autor: ing. Constantin Teodorescu

Articolul "Legile, principiile şi caracteristicile mişcării" reia ultima parte a capitolului "13 Mişcarea. Legi, principii şi caracteristici" din studiul "Structură şi evoluţie" şi prezintă o sinteză a legilor, principiilor şi caracteristicilor fundamentale ce guvernează mişcarea în Univers, constituind o premisă pentru rescrierea fizicii şi cosmogoniei.

Legile, principiile şi caracteristicile mişcării

Analiza desfăşurată de-a lungul celor trei paragrafe precedente a surprins, poate, prin simplitatea ei. Dar nu e nimic surprinzător.

Pe parcursul studiului, de mai multe ori s-a remarcat că atât cosmosul şi Universul în ansamblu cât şi lumea înconjurătoare sânt simple în esenţa lor, în organizarea lor, numai că, noi oamenii, în încercarea de a le înţelege, le complicăm şi ne complicăm rătăcind prin hăţişul interconexiunilor dintre fenomenele şi evenimentele ce se desfăşoară simultan, în număr mare şi înlănţuite.

Când ajungem să înţelegem esenţa fenomenelor şi evenimentelor din jurul nostru, bezna este dintr-odată luminată şi toate se aşează într-o logică şi într-o curgere firească. 

Şi esenţa Universului şi lumii în care trăim este simplă: tot şi toate din jurul nostru şi tot şi toate câte există sânt formate din două mărimi fundamentale, masă şi energie.

Masa există prin particula sa elementară (fundamentală) numită grăuntele de masă, iar energia există prin elementul de energie numit stropul de energie. Şi grăuntele de masă şi stropul de energie, prin îngemănare cu mişcarea giroscopică, devin electronul şi fotonul, particulele elementare şi fundamentale, care stau la baza alcătuirii şi devenirii a tot ce există în noi, în jurul nostru şi în tot hăul Universului.

La baza alcătuirii şi devenirii a tot ce există în noi, în jurul nostru şi în tot hăul Universului, stau cele două legi fundamentale, corespunzătoare interacţiunilor dintre mase şi dintre energii:

1.      legea atracţiei dintre mase şi

2.      legea atracţiei dintre energii.

Legea atracţiei dintre mase are o formulare matematică clară şi simplă, demonstrată de Newton. Legea atracţiei dintre energii nu poate fi exprimată printr-o relaţie matematică, fiindcă nu poate fi apreciată, comensurată, energia din Univers. Dar manifestarea ei este prezentă în orice formă de mişcare, după cum s-a demonstrat în postarea celei de a treia părţi a capitolului  13, prin

3.      legea fundamentală a mişcării, exprimată matematic prin relaţia F = E_m/r_m.

Legea fundamentală a mişcării este chiar forţa care produce mişcarea, în mişcarea liniară, şi este forţa centrifugă, în mişcarea de rotaţie. Forţa centrifugă care acţionează asupra elementului de masă este exprimată prin relaţia (1), iar forţa centrifugă care acţionează asupra elementului de energie este exprimată prin relaţia (2), ambele din postarea „Mişcarea de rotaţie”.

În mişcarea de rotaţie a energiei, legea atracţiei dintre energii are o dublă manifestare: pe de o parte, se manifestă prin legea fundamentală a mişcării, ca forţa centrifugă, dar, pe de altă parte, se manifestă şi ca atracţie dintre energia întregii structuri ce se roteşte şi elementul de energie aflat în rotaţie, prin forţa de atracţie a energiei structurii, relaţiile (9) şi (10) din postarea „Mişcarea de rotaţie”. Astfel, celor trei legi li se adaugă şi a patra:

4.      legea atracţiei energiei structurii aflată în mişcare de rotaţie.

Acestea sânt cele patru legi fundamentale care stau la baza organizării şi evoluţiei tuturor structurilor existente în Univers.

Celor patru legi fundamentale li se adaugă

5.      mişcarea giroscopică şi

6.      principiul corelaţiei energetice.

Împreună, stau la baza alcătuirii şi evoluţiei tuturor structurilor din Univers: nucleare, atomice, moleculare şi galactice.

Pentru mişcarea de rotaţie este caracteristică mişcarea giroscopică, mişcare ce asigură atât stabilitatea cât şi evoluţia mişcării de rotaţie. Pentru masă, mişcarea giroscopică este analizată în subcapitolele 2.2 şi 2.3, fără şi cu precesie, iar pentru energie este analizată în capitolul 5. Cele mai semnificative rezultate din capitolul 5 au fost reluate succint şi în paragraful 13.3 din capitolul 13, toate din [1].

Mişcării giroscopice îi este propriu principiul corelaţiei energetice, care este demonstrat şi explicat în paragraful 2.2.4 din subcapitolul 2.2 şi este folosit în paragraful 12.4 din capitolul 12, pentru explicarea unor fenomene ale climei terestre, toate din [1]. (A se vedea şi postarea „Legea forţei centrifuge”).

Toate cele patru legi fundamentale se manifestă prin forţe specifice, care alcătuiesc forţele de bază, existente natural şi obiectiv.

Prin combinarea unora dintre forţele de bază sau pe baza unor efecte ale acestora, în lumea vie, dar mai ales în activitatea umană, se obţin forţe provenite sau derivate, utile desfăşurării unor activităţi.

Referitor la forţele provenite sau derivate, trebuie făcută observaţia că noi oamenii am procedat şi procedăm greşit, obţinând masiv asemenea forţe din arderea de combustibili, în loc să căutăm obţinerea lor din forţele de bază. Studiul "Structură şi evoluţie" conţine multe asemenea sugestii şi invitaţii.

Bibliografia:

1  CONSTANTIN TEODORESCU: Structură şi evoluţie. Editura MATRIX ROM.

    Bucureşti 2015. Ediţia a 4 – a revizuită şi adăugită. Existentă  la Bibliotaeca Naţională, la Biblioteca      
    Centrală Universitară Carol I şi la Biblioteca Centrală a Universităţii Politehnica Bucureşti..

Legea fundamentală a mişcării

Autor: ing. Constantin Teodorescu

Articolul "Legea fundamentală a mişcării" reia a treia parte a capitolului "13 Mişcarea. Legi, principii şi caracteristici" din studiul "Structură şi evoluţie" şi, pe lângă demonstraţia legii, mai important decât legea gravitaţiei, prezintă şi mişcarea gravitaţională, inclusiv caracterul distructiv al impactului, şi explicaţia inerţiei.

Cuprins:

1  Expresia legii

2  Caracterul distructiv al impactului mişcării gravitaţionale 

3  Mişcarea gravitaţională a maselor în mişcare           

4  Inerţia           

1  Expresia legii        

După cum s-a văzut în prima parte a capitolului, în mişcarea liniară se manifestă două legi:

-        legea atracţiei dintre mase şi

-        legea atracţiei dintre energii.

Aşa cum s-a arătat şi în primul paragraf al capitolului, legile de atracţie rezultă din tendinţele contrare ale masei şi energiei, de stângere sau de concentrare pentru mase şi de împrăştiere pentru energii, şi urmăresc înfăptuirea acestor tendinţe.

Legea atracţiei dintre mase sau legea lui Newton, cum mai este numită după numele marelui savant care a formulat-o pentru prima dată, mai este numită şi legea atracţiei universale şi are o formulare matematică printr-o relaţie clară şi precisă, care exprimă acţiunea de atracţie reciprocă dintre două mase diferite M şi m.

În schimb, legea atracţiei dintre energii rămâne doar la enunţarea menirii sale de a menţine împrăştierea uniformă a energiei, în tot câmpul universal de energie. Pentru legea atracţiei dintre energii, nu poate fi formulată o relaţie matematică, din următoarele cauze:

-        este acţiunea directă a imensei cantităţi de energie conţinută în întregul câmp universal şi

-        cantitatea de energie a câmpului universal este necuprinsă (incomensurabilă).

Ca atare, prezenţa legii atracţiei dintre energii poate fi apreciată numai prin manifestările ei la diversele distorsiuni produse în câmpul universal de energie. Şi, cum distorsiunile produse din diferite cauze în câmpul universal de energie sânt locale, locale sânt şi manifestările forţei de atracţie dintre energii.

Pentru mişcarea de rotaţie a energiei, produsă dintr-o cauză oarecare, forţa de atracţie a câmpului universal de energie se manifestă prin forţa centrifugă, care este direct proporţională cu  energia care se roteşte şi invers proporţională cu raza de rotaţie. O manifestare sub aceeaşi formă are forţa de atracţie a câmpului universal de energie şi la rotirea masei, deoarece rotirea masei este însoţită şi de o rotire corespunzătoare de energie. De asemenea, o manifestare identică are şi la mişcarea liniară a energiei, aşa cum se întâmplă la mişcarea energiei în lungul razei de rotaţie.

Rezultă că singura formă de mişcare la care nu cunoaştem cum se manifestă forţa de atracţie a câmpului universal de energie este mişcarea liniară a masei, care a fost analizată în postarea primei părţi a capitolului 13 „Mişcarea – izvor şi definiţie”.

În încercarea de a determina manifestarea forţei de atracţie a câmpului universal de energie şi în cazul mişcării liniare a masei, ne întoarcem la analiza din prima parte a capitolului 13 şi admitem că un corp de masă m, sub acţiunea forţei de atracţie F_aM a unui alt corp de masă M, cu M > m, se deplasează cu distanţa r_m spre corpul M, dispus la distanţa r.

La distanţa r_m, corpul m a căpătat viteza v_m şi, conform relaţiei (4.21) din capitolul 4 din [1], energia sa de mişcare este exprimată prin relaţia

E_mc = (1/2)m(v_m)².       (1)

Conform [2], cădere (liberă), viteza unui corp care cade cu acceleraţia g de la înălţimea h este dată de relaţia

v² = 2gh.          (2)

În conformitate cu relaţia (2), viteza corpului m, după ce a parcurs distanţa r_m cu acceleraţia a, este exprimată prin relaţia

(v_m)² = 2ar_m.                (3)

Introducerea relaţiei (3) în relaţia (1), conduce la expresia

E_mc = (1/2)2mar_m.        (4)

Cum produsul masei cu acceleraţia este egal cu forţa care produce mişcarea, adică

F_aM = ma,        (5)

din relaţia (4) rezultă relaţia

F_aM = E_mc/r_m,                (6)

adică forţa de atracţie reprezintă raportul dintre energia de mişcare pe care corpul m o are într-un punct al traiectoriei şi distanţa parcursă până la acel punct.
Dacă avem în vedere că produsul forţei F_aM cu distanţa r_m reprezintă lucrul mecanic L efectuat prin mişcarea liniară a masei m pe distanţa r_m, putem conchide şi că forţa care produce mişcarea este dată de raportul energiei consumate pentru mişcare şi distanţa parcursă, adică energia de mişcare E_mc este egală cu energia consumată E_mL pentru mişcarea pe distanţa r_m, iar energia totală E_mt = E_mc + E_mL = mv², ceea ce confirmă relatările din postarea "Mişcarea - izvor şi definiţie" tot din prezentul blog.

Relaţia (6) arată că manifestarea câmpului universal de energie este aceeaşi ca la rotirea energiei şi în acţiunea forţei de atracţie dintre mase, diferenţa dintre relaţii fiind doar coeficientul 2.

Dacă se ţine seama că mişcarea de rotaţie constă în combinarea a două mişcări simultane, una liniară în lungul razei de rotaţie şi cealaltă de rotaţie pe circumferinţă, ambele mişcând aceeaşi cantitate de energie e_g, pe de o parte, şi că pe durata rotaţiei se efectuează lucru mecanic doar pentru rotaţia energiei e_g, egal cu constanta ciclică 2(pi)e, mişcarea în lungul razei fiind stopată, pe de altă parte, constatăm deplina identitate între relaţia (6) de mai sus şi relaţia (2) din postarea „Mişcarea de rotaţie”.

Pe baza identităţii relaţiilor (6) şi (2), putem formula legea mişcării în câmpul universal de energie, astfel:

La aplicarea unei forţe asupra masei sau energiei aflate în câmpul universal de energie, sub acţiunea combinată a forţei aplicate şi a forţei de atracţie a câmpului universal de energie, acestea execută o astfel de mişcare încât, pe toată durata şi pe tot parcursul mişcării, raportul dintre energia aflată în mişcare şi distanţa parcursă este egal cu forţa aplicată, adică F = E_m/r, în cazul mişcării liniare, sau F_c = e/r_z, în cazul rotaţiei.

Aceasta este legea fundamentală a mişcării, care mai poate fi numită şi legea forţei de mişcare, şi este aplicabilă pe tot cuprinsul câmpului universal de energie.

În cazul rotaţiei, legea fundamentală a mişcării este cunoscută ca forţa centrifugă, iar în cazul atracţiei dintre mase, ca mişcarea în câmp gravitaţional.

2  Caracterul distructiv al impactului mişcării gravitaţionale      

În mişcarea maselor şi energiilor, prezenţa legii atracţiei dintre energii se manifestă prin reacţia de a se opune la orice concentrare de energie, scoţând continuu energie din fluxul de energie antrenat în mişcare, reacţie pusă în evidenţă prin aşa-numitul lucru mecanic efectuat pe durata mişcării.

Din relaţia (6), rezultă şi relaţia

F_aM r_m = E_mc,                (7)

ceea ce înseamnă că lucrul mecanic efectuat de forţa de atracţie de-a lungul distanţei parcurse este egal cu energia de mişcare acumulată, cu alte cuvinte, câtă energie a acumulat corpul m în mişcarea sa sub influenţa forţei de atracţie F_aM, la un moment dat, tot atâta energie a şi eliminat în câmpul universal de energie, dar de-a lungul întregului parcurs efectuat de la începutul mişcării. Aceasta înseamnă că, în oricare punct al traiectoriei, corpul m acumulează mai multă energie decât a eliminat, adică energia acumulată este continuu crescătoare:

E_mc(r_m2) > E_mc(r_m1),                  (8)

pentru r_m2 > r_m1, cea ce confirmă precizările din paragraful 2 şi de pe figura 1 din prima parte a capitolului. (A se vedea postarea „Mişcarea – izvor şi definiţie”).

Inegalitatea (8) confirmă concluziile din paragrafele 4.2, 4.3, 4.4 şi nota 4.3 din capitolul 4 şi din paragraful 8.5 din capitolul 8 din [1], privitoare la energia şi temperatura particulei materiale şi la energia şi temperatura în atomi şi molecule.

Totodată, trebuie să menţionăm că din inegalitatea (8) rezultă şi caracterul distructiv al impactului corpurilor m şi M, deoarece, la încetarea mişcării, forţa de atracţie dintre masele lor dispare şi toată energia de mişcare acumulată este eliberată brusc, forţa de atracţie a câmpului universal de energie împrăştiind-o violent în spaţiul înconjurător.

Că este aşa, a simţit-o, prin durerea propriilor picioare, oricine a făcut o săritură mai mare. De asemenea, caracterul distructiv al impactului este dovedit de saltul cu paraşuta, de procedurile speciale de aterizare folosite de păsări şi de aparatele de zbor şi de multe altele.

Caracterul distructiv al impactului maselor care se atrag gravitaţional este universal, manifestându-se nu numai la nivelul planetei noastre ci în tot Universul.

Pe această bază, cu toată îndrăzneala, poate fi formulată ipoteza că multe dintre catastrofele cosmice, poate chiar toate, au drept cauză impactul gravitaţional.

O primă dovadă în sprijinul acestei ipoteze o avem prezentă pe planeta noastră, prin urmele impactului meteoriţilor şi chiar şi prin urmele exploziilor în aer ale acestora.

O altă dovadă ar fi aceea că e puţin plauzibilă ipoteza exploziei aştrilor datorită unor cauza interne, deoarece toţi aştrii evoluează în structuri galactice, care sânt unitare şi ca structuri şi ca evoluţie. Structura unitară a galaxiei implică şi o evoluţie unitară a aştrilor din componenţa sa şi, dacă exploziile aştrilor se produc din cauze interne, ar trebui să se producă valuri de explozii ale aştrilor cu evoluţii aproximativ identice. Ori exploziile observate nu sânt curente, nu urmează o anumită ordine, ci sânt pur şi simplu accidentale. Ori, accidental nu poate fi decât impactul cu un corp rătăcitor, care nu este cuprins în structura stabilă galactică, ci se află în căutarea unei asemenea poziţii. Asemenea corpuri rătăcitoare rezultă chiar din exploziile accidentale ale aştrilor.    

3  Mişcarea gravitaţională a maselor în mişcare      

În paragrafele 1 şi 2, corpurile M şi m au fost considerate ca fiind implicate doar în mişcarea provocată de forţele de atracţie dintre masele lor. Cum, în realitate, nu există mase în repaus, mişcarea gravitaţională a corpurilor M şi m se produce concomitent cu alte mişcări ale acestora.

S-a vorbit de mişcarea gravitaţională a corpurilor M şi m, pentru că, simultan cu mişcarea corpului m către M, se produce şi mişcarea corpului M către m.

Identic relaţiei (6), sub acţiunea forţei de atracţie a corpului m, F_am, pentru corpul M se obţine relaţia

F_am = E_Mc/r_M,               (9)

evident cu E_Mc < E_mc şi r_M < r_m, corespunzător inegalităţii M > m, dar în raport invers de proporţionalitate.

Mişcarea gravitaţională a corpurilor M şi m, în prezenţa altor mişcări ale acestora, a fost analizată în paragraful 6.2.4 din capitolul 6 din [1]. Pentru raportul M >> m, în anumite condiţii, corpul m nu va cădea pe corpul M, ci va deveni satelit al acestuia, pe o traiectorie circulară, cu sensul de mişcare direct sau retrograd. Pentru masele M şi m comparabile, cele două corpuri pot forma o pereche de corpuri rotitoare unul în jurul altuia, ca un cuplu de dansatori ce se rotesc împreună, ceea ce astronomii au numit „stea dublă”.

4  Inerţia          

Din analizele executate în paragrafele 1 şi 2, a rezultat că, prin corpul aflat în mişcare gravitaţională, trece un flux de energie care are sensul de curgere invers sensului de mişcare al corpului şi valori diferite la intrarea şi la ieşirea din corp. Aceste aspecte sânt proprii nu numai mişcării gravitaţionale, ci tuturor mişcărilor corpurilor materiale.

Fluxul de energie care străbate corpul în mişcare este în funcţie de caracterul mişcării. După formă, mişcarea poate fi uniformă, încetinită sau accelerată.

În mişcarea uniformă, fluxul de energie care curge prin corp este constant în timp şi constante sînt şi valorile la intrarea şi la ieşirea din corp, astfel că energia corpului rămâne constantă atâta vreme cât şi mişcarea este uniformă.

În mişcarea încetinită, fluxul de energie care curge prin corp este continuu descrescător, adică se micşorează continuu, valorile de intrare sînt mai mici decât valorile de ieşire, astfel că energia din interiorul corpului se micşorează continuu şi, la oprirea corpului, devine egală cu a mediului înconjurător, ca densitate.

În mişcarea accelerată, fluxul de energie care curge prin corp este continuu crescător, adică se măreşte continuu, valorile de intrare sînt mai mari decât valorile de ieşire, astfel că energia din interiorul corpului se măreşte continuu şi oprirea corpului devine periculoasă datotită energiei mari acumulate.

Au fost precizate aceste aspecte ale mişcării, pentru a se înţelege mai uşor inerţia.

Fie corpul de masă m în repaus. Asupra corpului m se aplică forţa F care îi imprimă o mişcare în aceeaşi direcţie. Cum mişcarea, aşa cum s-a arătat mai sus, presupune fluxul de energie cu mişcare inversă prin corp, apariţia mişcării înseamnă şi apariţia fluxului de energie prin corp. Dacă structura corpului este unitară, monolită, corpul nu se poate pune în mişcare până ce fluxul de energie pătrunde în tot corpul, ajungând la ieşirea din partea opusă sensului de mişcare. Durata de la aplicarea forţei F până la ajungerea fluxului de energie la ieşirea din partea opusă a corpului reprezintă timpul de răspuns al corpului la intensitatea forţei, adică inerţia corpului, după cum a fost numită. Inerţia este cu atât mai mare cu cât intensitatea forţei este mai mare, fiind în directă corelaţie. Aceasta este inerţia de pornire în mişcare a corpului.

Fie acelaşi corp de masă m, dar în mişcare sub influenţa forţei F. La un moment, forţa F încetează brusc. Corpul m însă conţine în interiorul său, energia E_m, care a fost acumulată pe durata mişcării şi se află antrenată într-un flux în sensul invers mişcării. Ca urmare, corpul m va continua să se mişte în aceeaşi direcţie, până când toată energia E_m se scurge din corp, prin partea opusă sensului de mişcare. Evident, mişcarea este încetinită, datorită scurgerii continue a energiei. Este inerţia de oprire a corpului.

În fine, fie acelaşi corp m în mişcare sub influenţa forţei F, dar, în acest caz, forţa F se măreşte brusc, la un moment. Mărirea bruscă a forţei F, necesită mărirea bruscă şi a raportului dintre energia E_m acumulată în corp şi distanţa parcursă r_m, conform relaţiei (6). Mărirea raportului, pentru aceeaşi distanţă r_m, necesită o creştere bruscă a energiei acumulate E_m, adică o creştere bruscă a fluxului de energie ce curge prin corp. Creşterea bruscă a fluxului de energie se obţine, instantaneu cu creşterea forţei, la intrarea în corp, dar nu şi la ieşirea din corp. Până la parcurgerea întregului corp de către valoarea crescută a fluxului şi până la acumularea în corp a valorii crescute a energiei E_m, se scurge un timp de întârziere, asemănător cazului de pornire în mişcare, care reprezintă tot inerţia corpului la accelerarea bruscă. Dacă forţa F scade brusc, se produce aceeaşi succesiune de evenimente, care reprezintă inerţia corpului la încetinirea bruscă. Într-un cuvânt, în acest caz se manifestă inerţia de trecere de la un regim de mişcare la altul.

O variantă a ultimului caz este aceea în care forţa F suportă un şir de variaţii bruşte şi succesive de creşteri şi scăderi. Mişcarea suportată de corp în acest caz este dezastruoasă pentru integritatea corpului m.

P.S. Faptul că legea fundamentală a mişcării este una dintre legile fundamentale ale Universului, alături de legile atracţiei dintre energii şi dintre mase, este pe deplin dovedit şi de obţinerea expresiei legii atracţiei dintre mase, legii atracţiei universale sau legii lui Newton cum mai este numită, ca gradient al energiei de mişcare a unei mase sub atracţia altei mase, conform legii fundamentale a mişcării. A se vedea şi postările "Legea gravitaţiei - consecinţă a legii fundamentale a mişcării" şi "Legile fundamentale ale Universului", tot pe acest blog.

    

Bibliografia:

1  CONSTANTIN TEODORESCU: Structură şi evoluţie. Editura MATRIX ROM.Bucureşti 2015. 

    Ediţia a 4 – a revizuită şi adăugită. Existentă la Biblioteca Naţională, la Biblioteca Centrală Universitară
    Carol I şi la Biblioteca Centrală a Universităţii Politehnica Bucureşti.

2  ION DIMA (coordonator): Dicţionar de fizică. Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972.