Renaşterea folclorului dac

Autor: ing. Constantin Teodorescu

Articolul "Renaşterea folclorului dac" prezintă surprinzătoarea revigorare a folclorului, prin revenirea atât a portului dac cât şi a spiritualităţii dace.

Renaşterea folclorului dac

La începutul anilor 90, când aşa-zisa revoluţie din decembrie 89 îşi arăta din plin roadele distrugerii sistematice a vieţii economico-sociale a ţării, bineînţeles cu ajutorul absolut „dezinteresat şi prietenesc” al vestului „civilizat şi democratic”, au apărut manelele. Cu puterea de penetrare asemănătoare cu a virusului care declanşează o epidemie, manelele au invadat rapid sate şi oraşe, pieţe şi localuri, străzi şi mass media. Cu versuri deochiate şi melodii îndoielnice, maneaua domnea peste ţară şi peste un popor parcă hipnotizat şi buimăcit de tot şi de toate ce i se întâmplau în cântec asurzitor de manea.

... Şi nu puţini au fost prezicătorii care vedeau în manea pe cioclul prea frumosului şi prea bogatului nostru folclor.

Cu chiu cu vai trecut-au anii şi, în vara anului 2015, vânturând canalele TV, am rămas surprins: o tânără sveltă, frumoasă, într-un maiestos costum popular, acompaniată de o impecabilă orchestră şi într-un peisaj mirific, interpreta cu naturaleţe şi dezinvoltură „Ca la noi la nimenea”. Pe lângă interpretare, m-a surprins şi limpezimea şi frumuseţea versului, dar şi mesajul de voie bună şi de optimism, de dragoste de viaţă. Refrenul cântecului „ E o vorbă veche cu-adevăr în ea, care spune ca la noi la nimenea” scoate în evidenţă tocmai unicitatea spiritului dac: puterea de-a râde a speranţă, chiar când suferi şi ţi-e greu.

De-atunci, în fiecare zi petrec o vreme vizionând cântece şi jocuri pe cele trei posturi oferite de reţeaua de cablu: ETNO, FAVORIT şi INEDIT.

Surprinzătoare la început, dar apoi înţelese în logica evoluţiei, mi s-au părut câteva aspecte.

Mai întâi de toate, am fost surprins de frumuseţea şi de eleganţa costumelor populare în general, dar îndeosebi de frumuseţea şi de eleganţa cămăşii albe a fetelor şi femeilor, mai abitir decât eleganţa costumelor celor mai de top case de modă. Albă, lungă până la glezne sau sub genunchi, cu flori ce înconjoară gâtul şi poalele, cu râuri de flori ce curg pe piept şi pe braţe, îmbracă trupul fetei sau femeii într-o aură care-i conferă o frumuseţe şi o eleganţă neasemuite. Parcă-i un heruvim desprins din icoană. E cămaşa albă a femeii dace, pe care Apolodor din Damasc a fixat-o cu admiraţie pe Columna de la Roma. Şi după mii de ani, această cămaşă albă a fetelor şi femeilor noastre nu şi-a pierdut nici frumuseţea şi eleganţa şi nici semnificaţia: trupul femeii e cuprins într-o aură albă a respectului, preţuirii şi veneraţiei de mamă, soţie, fiică sau soră, iar intimitatea ei va fi împărtăşită doar cu cel drag şi iubit. Câtă frumuseţe şi câtă eleganţă, dar mai ales cât de necuprins în înţelesuri şi sensuri se dovedeşte a fi portul dacilor noştri, port care revine în actualitate cu o forţă irezistibilă, nu prin canoane şi dispoziţii, ci prin trăirea simplă dar profundă a sufletului dac, tocmai ca cea mai firească şi eficientă împotrivire la toate agresiunile şi pervertirile la care este supus de câteva decenii.

Am mai fost surprins apoi de varietatea şi de actualitatea temelor, de frumuseţea şi de puritatea versului, de mulţimea şi de varietatea interpreţilor şi nu în ultimul rând de mirificul peisajelor în care cântecele şi jocurile sânt prezentate, toate spre deplina desfătare şi alinare a sufletelor celor ce le împărtăşesc.

Deşi foarte variate, temele abordate sânt de o stringentă actualitate, privind aspecte concrete ale vieţii de zi cu zi, cu bucuriile, necazurile, dorurile şi visele ei, inclusiv viaţa printre străini, departe de cei dragi.

Versurile sânt relativ simple, dar cu măiestre îngemănări, aluzii şi jocuri de cuvinte care atestă o atentă alegere, prelucrare şi cizelare, pentru a reda cât mai clar, direct şi corect sentimentele şi trăirile sufletului omenesc.

Mulţimea şi varietatea interpreţilor este, de asemenea, surprinzătoare: băieţi şi fete, bătrâni şi bătrâne, tineri şi tinere, consacraţi sau începători, din toate zonele şi de pe toate plaiurile Daciei noastre.

Remarcabilă şi lăudabilă este şi priceperea şi preocuparea realizatorilor, nu numai de a prezenta cât mai bine cântecul, jocul şi interpreţii, dar şi de a alege cu grijă peisaje adecvate de pe plaiurile frumoasei noastre ţări.

La un loc, toate aspectele menţionate contribuie la reînchegarea spiritualităţii dace, peste vremuri, prin promovarea principiilor morale ale poporului nostru: cinstea, dreptatea, bunătatea şi înţelegerea, munca, dragostea şi fericirea, fără ură şi fără duşmănie, dar într-o sinceră şi curată credinţă în Dumnezeu.

Ca dovadă, iată refrenul unui cântec despre trădarea în dragoste:

„Iubeşte inimă şi iartă / Că dragostea-i oricum nedreaptă. / Iubeşte inimă şi taci / Şi cu trecutul să te-mpaci.” Ca urmare a trădării în dragoste, nu îndeamnă la ură sau la duşmănie, ci pur şi simplu la asumarea cu responsabilitate a faptelor trecute, cu constatarea corectă a faptului „Că dragostea-i oricum nedreaptă”, adică destul de rar se primeşte exact dragostea care se dăruieşte. Prin asumarea cu curaj a responsabilităţii proprii, decizi continuarea sau întreruperea convieţuirii într-o dragoste trădată, înveţi din drama trăită şi îţi continui viaţa fără ură, ranchiună, duşmănie sau răzbunare. Este exact sfatul pe care l-ar da şi un psiholog, într-un asemenea caz.      

Toate cele arătate mai sus fac din folclorul ce reînfloreşte astăzi cu o forţă nebănuită, opera trainică şi nepieritoare a milioane şi milioane de creatori anonimi, care contribuie, de-a lungul veacurilor şi vremurilor, la cizelarea, la şlefuirea sufletului dac şi la îmbogăţirea tezaurului cultural al neamului, în curata şi nestăvilita credinţă în Dumnezeu, ce ne însoţeşte de la facere şi ne va însoţi cât vom fi.

În încheiere, un vers de slavă pentru

Dacia mea

Dacie ţară străbună                                       

Fiinţezi de când lumea,                                  

Carpaţii îţi stau cunună,                                 

Cingătoare-i Dunărea.                                   

Pe aceleaşi plaiuri sfinte                                            

Fiinţezi de când te ştii,                        

Anii ce ţi-au nins pe frunte                             

S-au scurs peste zece mii.                               

Vrăjmăşia altor neamuri                                

Te-a lovit de multe ori                        

Dar ai izbândit prin vremuri                          

Cum răsare Soare-n zori.                               

Îţi surâde viitorul,

Ca roua dimineaţa,                

Căci îţi e îndrumătorul                                   

Dumnezeu şi credinţa.                        

                                                 

Căluşarii, brâul, hora

Pe-ai tăi fii i-au veselit,

Naiul, fluierul şi doina

Dor, durere le-au jelit.

Drept, cinstit trăind în viaţă

Sufletu-i nemuritor,

Nemurirea-i pe-a ta faţă,

Dacie, ţară de dor! 

C. TEODORESCU

Bucureşti, mai 2014