Adevărata credinţă în Dumnezeu

Autor: ing. Constantin TEODORESCU

Articolul Adevărata credinţă în Dumnezeu prezintă aspectele şi principiile comportării omului în viaţa socială, corespunzătoare codului vieţii implementat de Dumnezeu în aura umană, care permit accederea în Raţiunea universală veşnică şi păstorită de Dumnezeu.

Cuprins:

1  Sufletul (raţiunea umană sau conştiinţa)

2  Adevărata credinţă în Dumnezeu

1  Sufletul (Raţiunea umană sau conştiinţa)  

În [1], am demonstrat că întregul Univers, al cărui buric ne place a ne considera a fi, este format din masă şi energie. Combinarea masei cu energia dă naştere corpurilor materiale. Particula  fundamentală de masă este electronul, iar elementul fundamental de energie este fotonul. Toate structurile materiale sau de energie (nucleul atomic, atomul, molecula, planete şi stele, galaxii şi roiuri de galaxii) se nasc şi evoluează conform câtorva legi generale universale:

-        legea atracţiei dintre mase,

-        legea atracţiei dintre energii,

-        legea fundamentală a mişcării şi

-        legea forţei centrifuge.

Celor patru legi fundamentale li se adaugă

-        mişcarea giroscopică şi

-        principiul corelaţiei energetice. [A se vedea şi postarea „Legile, principiile şi caracteristicile mişcării” de pe https://www.blogger.com/blogger.g?bloglD pe Google Chrome].

Apariţia şi evoluţia corpurilor materiale, stelelor, sistemelor planetare, galaxiilor şi roiurilor de galaxii se produc fără o programare prealabilă, prin acţiunea legilor general universale, aplicate unor condiţii concrete în diferitele zone ale Universului. Evoluţia la nivelul microcosmosului, la nivelul molecular şi atomic, urmează aceleaşi legi generale, aplicate unor condiţii concrete.

În virtutea aceloraşi legi general universale, se produc şi apariţia şi evoluţia vieţii incipiente, prin interacţiunea dintre fotoni şi moleculele de apă lichidă, de asemenea fără o planificare prealabilă, acolo şi atunci când există condiţii favorabile. [A se vedea şi postarea „Molecula de apă şi apa vie” de pe https://www.blogger.com/blogger.g?bloglD pe Google Chrome].

Formelor incipiente de viaţă le sânt caracteristice câteva însuşiri sau proprietăţi generale, cum ar fi:

-        supravieţuirea,

-        învăţarea,

-        înmulţirea prin divizare şi

-        adaptarea la mediu.

Şi oricât ar părea de surprinzător, însuşirile formelor incipiente de viaţă decurg din aceleaşi legi generale ce se aplică în tot Universul şi au fost prezentate mai sus.

Pe baza însuşirilor şi cu aplicarea aceloraşi legi generale, formele incipiente de viaţă evoluează haotic, fără o programare prealabilă, până la formarea de organisme celulare. Viaţa celulară este forma supremă de organizare haotică a viului. Mai mult decât forma celulară, pe cale naturală, haotică, viaţa nu mai poate produce, mai mult nu mai poate evolua.

La apariţia vieţii celulare, a intervenit o inteligenţă supranaturală, numită Dumnezeu, care a implementat în aura fiecărei celule, un program informatic structurat energetic numit codul vieţii. [A se vedea şi postarea „Conştiinţa umană şi Raţiunea universală” de pe https://www.blogger.com/blogger.g?bloglD pe Google Chrome].

Implementarea codului vieţii s-a făcut la nivel planetar, simultan, printr-o structură de energie planetară.

Codul vieţii este un program informatic amplu, ce conţine toate instrucţiunile necesare evoluţiei vieţii pe planeta noastră şi conţine subprograme privitoare la:

-        formarea şi structurarea codului genetic (program informatic structurat material),

-        evoluţia materială a viului şi

-        evoluţia spirituală a viului.

Scopul programului informaţional codul vieţii este făurirea raţiunii umane sau conştiinţei, cum mai este numită. Obţinută pe baza instrucţiunilor subprogramelor codului vieţii referitoare la dezvoltările materială şi spirituală ale omului, raţiunea umană sau conştiinţa, datorită supleţei şi permisivităţii instrucţiunilor subprogramelor codului vieţii, se dezvoltă continuu, atât pe baza propriei activităţi şi experienţe ale omului ca individ cât şi pe baza moştenirilor realizate de societatea umană de-a lungul existenţei sale.

Atât cunoştinţele căpătate de-a lungul vieţii cât şi capacitatea de a gândi şi de a analiza logic şi raţional diferitele aspecte şi situaţii, adică toată raţiunea umană sau conştiinţa realizată de-a lungul vieţii, se află depozitate în aură, acolo unde se află şi codul vieţii cu subprogramele sale. Dar, deşi depozitate în aură şi obţinute sub instrucţiunile subprogramelor codului vieţii, atât cunoştinţele cât şi capacitatea de a gândi şi de a analiza logic şi raţional sânt obţinute prin organele şi simţurile corpului uman material. La această activitate contribuie toate organele corpului, în proporţii diferite fireşte, rolul central şi preponderent însă fiind al creierului. În toată activitatea umană, creierul este organul de interfaţă a aurei cu corpul uman material. [A se vedea şi postarea „Conştiinţa umană şi Raţiunea universală” de pe https://www.blogger.com/blogger.g?bloglD pe Google Chrome].  

În [1], conform tradiţiei poporului dac, pentru raţiunea umană sau conştiinţă a fost adoptată denumirea de suflet.

O altă caracteristică a sufletului uman este caracterul social al acestuia. Sufletul, raţiunea umană sau conştiinţa, nu este un produs natural, adică nu este înnăscut(ă), ci este un produs social, creat şi dezvoltat numai şi numai în cadrul social, pe moştenirea materială, culturală şi spirituală a colectivităţii, obţinută de la începuturile vieţii sociale şi până la momentul respectiv, devenind tot mai înzestrat, pe baza contribuţiei adusă de fiecare dintre generaţiile care se succed.

Tot în [1], s-a arătat că, prin moarte,

a)      sufletul se detaşează, se separă complet de trup şi de durerile acestuia,

b)     îşi păstrează conştiinţa de sine şi toate cunoştinţele obţinute în timpul vieţii şi,

c)      dacă este admis, îşi continuă existenţa şi activitatea pe un alt tărâm, ca structură de energie, într-o structura universală numită Raţiunea universală.

2  Adevărata credinţă în Dumnezeu 

Mai sus, la c), s-a arătat că după moarte, dacă este admis, sufletul îşi continuă existenţa şi activitatea pe un alt tărâm, ca structură de energie, într-o structura universală. Prin această admitere, sufletul se încadrează în Raţiunea universală, veşnică şi păstorită de Dumnezeu, aducându-şi propria contribuţie la dezvoltarea acesteia. Pregătirea sufletului pentru această admitere se face de-a lungul întregii vieţi, prin trăirea într-o adevărată credinţă în Dumnezeu. Ajunşi aci, evident că se pune problema elucidării în ce constă adevărata credinţă în Dumnezeu? Care-i sânt regulile şi normele?

Pentru a stabili aceste reguli şi norme, să constatăm că evoluţiei programate a viului i se aplică, pe lângă legile generale universale prezentate în primul paragraf, şi regulile şi normele rezultate şi impuse de

-        codul vieţii şi de

-        încadrarea omului în societatea umană.

Aşadar, trăirea şi comportarea umană este supusă atât legilor generale universale cât şi regulilor şi normelor ce decurg din codul vieţii şi din organizarea socială.

Privitor la codul vieţii, evident că nu cunoaştem alcătuirea acestuia şi e puţin probabil să ajungem să o cunoaştem vreodată. Dar putem constata şi înţelege câteva reguli şi principii cu care acţionează, după consecinţele lor, astfel:

a)      Codul genetic, care este instrumentul material prin care codul vieţii dirijează evoluţia celulelor corpului uman, acţionează prin activarea sau dezactivarea unor gene, corespunzător monitorizării stării corpului şi mediului înconjurător acestuia, executată de codul vieţii prin creierul uman şi sistemul nervos.

b)     Codul vieţii, privitor la înmulţirea vieţuitoarelor, conţine două restricţii:

-                    -  diviziunea pe sexe şi

-                    -  excluderea totală a relaţiilor sexuale între indivizi rude de sânge.

c)      Sufletul, nefiind înnăscut, se formează de-a lungul întregii vieţi, în cadru social.

Prin urmare, prin întreaga sa comportare în societate, omul trebuie să satisfacă aceste cerinţe.

Privitor la cerinţa a), concluzia este evidentă şi simplă de înţeles. Pentru ca activarea sau dezactivarea unor gene să fie eficientă organismului, trebuie să fie oportună, adică să se producă numai în cazul când este absolut necesară şi să dureze cât efectul este benefic. Cum aceste aprecieri sânt făcute, de către codul vieţii, pe baza monitorizării organismului viu şi mediului înconjurător, oportunitatea şi eficienţa aprecierilor depind de corectitudinea monitorizării, adică depind de starea de normalitate a creierului şi a întregului sistem nervos, responsabile de executarea şi transmiterea monitorizării. Iată de ce este necesar să fie evitate şocurile emoţionale şi nervoase, stările prelungite de nelinişte şi nesiguranţă, de frică şi de depresie, pentru că afectează corectitudinea monitorizării atât a organismului cât şi a mediului înconjurător şi, prin aceasta, afectează starea de sănătate a organismului. [A se vedea şi postările „Aura, conştiinţa şi sănătatea” şi „Conştiinţa umană şi Raţiunea universală” de pe https://www.blogger.com/blogger.g?bloglD pe Google Chrome].  

Privitor la cerinţa b), cele două restricţii ale codului vieţii au menirea de a facilita

-        formarea şi evoluţia de societăţi umane şi, în cadrul acestora,

-        formarea şi desăvârşirea sufletului (raţiunii sau conştiinţei umane).

Prin urmare, caracterul social al omului, deci şi al sufletului, este predeterminat prin codul vieţii alcătuit şi implementat de Dumnezeu, în lumea vie de pe planeta noastră.

Totodată, conform codului vieţii, fiecare om se naşte cu un sex predeterminat şi cu un cerc (o mulţime) predeterminat(ă) de indivizi care-i sânt rude de sânge. Sexul şi cercul rudelor de sânge, date omului prin naştere, îl vor însoţi de-a lungul întregii vieţi, cercul rudelor de sânge lărgindu-se continuu cu urmaşii născuţi ulterior.

Rezultă că Dumnezeu, prin alcătuirea şi implementarea codului vieţii, a fixat omului, trei predeterminări precise:

-        caracterul social,

-        sexul şi

-        cercul rudelor de sânge.

Aceste predeterminări se adaugă însuşirilor generale ale tuturor vieţuitoarelor: supravieţuirea, învăţarea, înmulţirea şi adaptarea la mediu.

Pe baza predeterminărilor şi însuşirilor generale, putem să formulăm trăsăturile fundamentale ale adevăratei credinţe în Dumnezeu:

-        încadrarea armonioasă în viaţa socială,

-        păstrarea, respectarea şi protejarea apartenenţei la sex (ca persoană, ca individ),

-        păstrarea apartenenţei la cercul rudelor de sânge şi respectarea acestora,

-        facilitarea, sieşi şi celor din jurul său, îndeplinirii însuşirilor generale de supravieţuire, de învăţare, de înmulţire şi de adaptare la mediu.

Aşadar, acestea sânt trăsăturile fundamentale ale adevăratei credinţe în Dumnezeu, rezultate din înţelegerea manifestărilor şi acţiunilor codului vieţii.

Privitor la societatea umană, să constatăm că aceasta, pe orice treaptă de organizare, are legi şi norme de convieţuire şi comportare socială proprii. Aşa a fost de-a lungul tuturor epocilor istorice parcurse şi aşa va fi şi pe viitor. Analiza istorică a raporturilor dintre legile şi normele sociale şi religie arată că acestea tind către armonizare sau coabitare, pentru a facilita păstrarea ordinei şi liniştii sociale. Trebuie remarcat că conservatorismul dogmelor religioase face ca legile şi normele sociale să conveargă către coabitarea sau armonizarea cu dogmele religioase. Acest aspect se aplică şi societăţii în care oamenii trăiesc şi muncesc în spiritul trăsăturilor fundamentale ale adevăratei credinţe în Dumnezeu.

Pe baza celor arătate mai sus, se pot formula principalele cerinţe (condiţii, aspecte) ale adevăratei credinţe în Dumnezeu, astfel:

1)      Legile şi normele de organizare a vieţii sociale dintr-o societate trebuie să permită atât încadrarea armonioasă a fiecărui individ în viaţa socială, fără discriminare şi corespunzător propriilor capacităţi şi aptitudini dar şi nevoilor sociale, cât şi trăirea liberă a fiecărui individ în lumina trăsăturilor fundamentale ale adevăratei credinţe în Dumnezeu, fără nici o constrângere sau limitare.

2)      Orice individ trebuie să păstreze, să respecte şi să protejeze atât propria apartenenţă de sex cât şi apartenenţa celor din jurul său, inclusiv în relaţiile cu sexul diferit.

3)      Trebuie păstrată, respectată şi cultivată apartenenţa la cercul rudelor de sânge şi excluse cu desăvârşire relaţiile sexuale între indivizi rude de sânge.

4)      Activitatea, atitudinea şi comportarea fiecărui individ trebuie desfăşurate astfel încât să faciliteze, sieşi ca individ dar şi familiei sau grupului social în care convieţuieşte, manifestarea plenară a însuşirilor de supravieţuire, de învăţare, de înmulţire şi de adaptare la mediu, dar cu respectarea strictă a reglementărilor sociale şi cu condiţia strictă de a nu aduce atingere sau de a periclita în nici un fel drepturile la aceeaşi manifestare ale altor indivizi.    

 

Nu e greu să observăm că toate cele patru cerinţe (condiţii, aspecte) pot fi rezumate într-o singură frază:

Trăirea în adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă, nici mai mult şi nici mai puţin decât, a nu gândi şi a nu făptui niciodată, indiferent de situaţie, nimic dăunător celor din jur sau societăţii în care trăieşti, cu condiţia firească şi strictă ca societatea şi reglementările ei să nu se opună dezvoltării plenare a sufletului, corespunzător condiţiilor impuse de codul vieţii.

Dumnezeu, în înţelepciunea sa, prin alcătuirea şi implementarea codului vieţii, după naştere, ne-a dat „liberul arbitru”. Dumnezeu ne lasă să ne alegem singuri drumul în viaţă şi destinul: fiecare dintre noi ne alegem nemurirea sau nimicnicia, prin felul în care ne trăim viaţa ce ne-a fost dată, indiferent de durata acesteia, de condiţiile şi împrejurările în care trăim.

Aparent, lucrurile par simple şi clare. În fond, pentru deplina clarificare, la nivelul social corespunzător diferitelor niveluri sociale, trebuie parcurşi mai mulţi paşi, pentru a facilita deplina înţelegere. Aceşti paşi însă ies din cadrul acestei postări.

Aşa că, noi oamenii trebuie să conştietizăm faptul că adevărata credinţă în Dumnezeu este treapta supremă de moralitate, pentru că un suflet cu adevărat credincios nu gândeşte şi nu făptuieşte nimic împotriva altui om şi nici în dauna societăţii sau mediului în care trăieşte, cu condiţia ca reglementările sociale să nu contravină cerinţelor fundamentale ale adevăratei credinţe în Dumnezeu.

Adevărata credinţă în Dumnezeu nu înseamnă însă resemnare, indiferenţă, nepăsare sau a te lăsa în voia sorţii, ci dimpotrivă înseamnă participarea activă la viaţa socială atât în familie cât şi în societate, dar totdeauna cu dorinţa şi intenţia de a face bine, de a îndrepta greşeli sau nedreptăţi, de a contribui cu înţelepciunea şi cunoştinţele tale la binele şi bunăstarea familiei şi societăţii în care trăieşti.

Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă tendinţa permanentă către fericire, către dezvoltarea plenară a cunoştinţelor şi aptitudinilor proprii, dar numai în armonie cu fericirea şi bunăstarea familiei, comunităţii şi întregii societăţi. Adevărata credinţă în Dumnezeu nu presupune estomparea sau diminuarea însuşirilor de supravieţuire, de învăţare, de înmulţire şi de adaptare la condiţiile mediului înconjurător, ci dimpotrivă presupune executarea însuşirilor cu abilitatea şi înţelepciunea de a le corela armonios cu acţiunile şi eforturile celor din jur, mărind eficienţa lor şi înlăturând efectele nedorite.

Raportul dintre adevărata credinţă în Dumnezeu şi religia creştină este raportul dintre adevăr şi minciună, pentru că religia creştină (la alte religii nu mă refer pentru că nu le cunosc) se bazează pe povestea inventată a lui Iisus, născut de Maria, însărcinată prin pogorârea asupra ei a Duhului Sfânt, chipurile, pentru a mântui lumea. [Mai multe în postarea „Falsa şi adevărata credinţă în Dumnezeu” de pe https://www.blogger.com/blogger.g?bloglD pe Google Chrome].

 

Bibliografia

1  CONSTANTIN TEODORESCU:  Structură şi evoluţie. Editura MATRIX ROM. Bucureşti 2015.

    Ediţia a 4 – a revizuită şi adăugită.